8.1 C
Craiova
marți, 5 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRusia, acuzată că vrea să instaleze un conducător prorus în Ucraina

Rusia, acuzată că vrea să instaleze un conducător prorus în Ucraina

Ministerul britanic de Externe a afirmat, sâmbătă, că are informaţii că guvernul rus plănuieşte să “instaleze un conducător prorus la Kiev, în timp ce analizează dacă să invadeze şi să ocupe Ucraina”, relatează CNN.

“Fostul parlamentar ucrainean Evgheni Muraiev este considerat un potenţial candidat”, a precizat ministerul.

La CNN Saturday, Murayev a evitat să vorbească despre această situaţie, el spunând că “nu are ce să comenteze”.

În comunicatul ministerului britanic sunt menţionate şi alte nume: “Avem informaţii că serviciile de informaţii din Rusia menţin legături cu numeroşi foşti politicieni ucraineni, inclusiv cu Serghei Arbuzov, prim-vicepremier al Ucrainei în perioada 2012-2014 şi premier în 2014, Andrei Kluiev, prim-vicepremier în perioada 2010-2012 şi şef de cabinet al fostului preşedinte Ianukovici, Vladimir Sivkovici, fost şef adjunct al Consiliului de Securitate şi Apărare al Ucrainei, Mikola Azarov, premierul Ucrainei în perioada 2010-2014. Unii dintre ei au contacte cu ofiţeri de informaţii ruşi implicaţi în prezent în plănuirea unui atac în Ucraina”.

Rusia a negat informaţiile cu privire la plănuirea unui atac care să vizeze Ucraina.

Statele Unite au informaţii similare cu Marea Britanie cu privire la planurile Rusiei

Duminică, Ministerul rus de Externe i-a cerut Ministerului britanic de Externe să nu se mai implice în provocări.

Dezinformarea propagată de Ministerul britanic de Externe este încă o dovadă că acestea sunt ţări NATO, conduse de anglo-saxoni, care fac să crească tensiunile legate de Ucraina. Îi cerem Ministerului britanic de Externe să înceteze cu activităţile provocatoare şi cu propagarea prostiilor”, a declarat pentru TASS un reprezentant al Ministerului rus de Externe.

Liz Truss, ministrul britanic de Externe, a postat un mesaj pe Twitter: “Nu vom tolera un complot al Kramlinului pentru instalarea unei conduceri pro-ruse în Ucraina”.

Cnn.com notează că, potrivit unei sursei, Statele Unite au informaţii similare cu Marea Britanie cu privire la planurile Rusiei de a instala un guvern prorus în Ucraina.

Rusia a mai fost acuzată anterior că încearcă să provoace haos în Ucraina prin atacuri cibernetice şi că plănuieşte să preia controlul guvernului de la Kiev. Kremlinul a negat în mod repetat informaţiile că ar plănui să invadeze Ucraina.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS