2.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateA patra doză de vaccin anti-COVID la vârstnici crește de trei ori protecția față de formele grave de boală

A patra doză de vaccin anti-COVID la vârstnici crește de trei ori protecția față de formele grave de boală

O a patra doză de vaccin contra COVID-19 administrată persoanelor de peste 60 de ani din Israel le-a făcut pe acestea de trei ori mai rezistente la forme de boală grave față persoanele din aceeași categorie de vârstă inoculate de trei ori, a anunțat duminică Ministerul israelian al Sănătății, citat de Reuters.

De asemenea, ministerul a mai spus că a patra doză i-a făcut pe cei de peste 60 de ani de două ori mai rezistenți la infectare decât cei din aceeași grupă de vârstă care au primit trei doze de vaccin anti-coronavirus.

Israelul a înregistrat creștere explozivă a numărului de cazuri COVID-19 cu Omicron

La fel ca în alte țări, Israelul a înregistrat creștere explozivă a numărului de cazuri COVID-19 cu Omicron. Vineri și sâmbătă bilanțurile zilnice au fost de peste 60.000 de infecții cu Sars-Cov-2 în această țară cu 9 milioane de locuitori, conform HotNews.

Dar nu a înregistrat niciun deces din cauza acestei variante.

A patra injecție crește anticorpii la niveluri chiar mai ridicate decât a treia

Un studiu preliminar publicat de centrul medical Sheba din Israel a constatat că a patra injecție crește anticorpii la niveluri chiar mai ridicate decât a treia, dar „probabil” nu până la punctul în care să poată respinge complet varianta Omicron, foarte transmisibilă.

Israelul a început să ofere a patra doză de vaccin Pfizer/BioNtech persoanelor de peste 60 de ani la în primele zile ale acestei luni, când valul Omicron a cuprins țara.

Ministerul a transmis că studiul pe care l-a realizat împreună cu mai multe universități israeliene importante și cu centrul Sheba a comparat 400.000 de persoane de peste 60 de ani care au primit a patra doză cu 600.000 de persoane din această grupă de vârstă care au primit a treia doză în urmă cu mai mult de patru luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS