Preţurile la gaze şi la energie ar putea să scadă în viitorul apropiat, deoarece România a avut o iarnă uşoară, afirmă George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei. El spune că, datorită temperaturilor bune, a fost extras mai puțin gaz din depozite față de anul trecut.
Întrebarea despre preţurile pentru gaze şi energie electrică în viitorul apropiat nu este una uşoară. Este o problemă de cerere şi de ofertă şi dacă cererea va rămâne ridicată în viitorul apropiat preţurile nu vor coborî, dar ca urmare a faptului că până acum noi am avut o iarnă uşoară, un sezon de iarnă uşor, cu temperaturi bune, care ne-au făcut să luăm din depozitele de gaze o cantitatea mai mică de gaz – dacă vom compara cu extracţia de gaze de anul trecut – un consum mai mic de gaze înseamnă că preţurile la gaze şi la energie ar putea să scadă în viitorul apropiat ca urmare a acestui trend de consum”, a declarat marți secretarul de stat George Niculescu, citat de Agerpres.