RAADPFL „înfloreşte“ Craiova cu două milioane de lei. Regia din cadrul Primăriei Craiova care administrează domeniul public şi se ocupă de întreţinerea zonelor verzi continuă seria achiziţiilor de plante.
După acordul cadru încheiat anul trecut cu scopul de a înverzi oraşul, RAADPFL vrea să ia ochii craiovenilor şi cu flori de toate culorile. Aşa că a lansat o nouă licitaţie privind achiziţia de material dendrofloricol pentru tot anul 2022. Regia nu se uită la bani când este vorba de frumuseţe şi este dispusă să cheltuie până la 660.000 de euro pentru flori şi rulouri de gazon. Asta după ce va mai scoate din vistierie, la prima mână, aproape 750.000 de euro pentru arbori, arbuşti, bulbi, plante ornamentale şi ierburi decorative. Tot pentru a fi plantate în 2022. Vorbim aici de un acord cadru parafat anul trecut, cu o valoare maximă de circa trei milioane de euro, dar cu achiziţii de aproape 750.000 de euro.
Gazeta de Sud a prezentat pe larg aceste achiziţii ale Regiei, care au avut parte şi de contestaţii. Doi clienţi fideli ai RAADPFL şi-au scos ochii pentru bulbi şi ierburi decorative, pentru ca, în final, doar lotul de ierburi să fie cu probleme (CNSC a decis ca Regia să anuleze actul prin care oferta firmei Oltenia Garden a fost declarată câştigătoare a lotului respectiv). Până să reanalizeze oferta, RAADPFL a atribuit contractele pentru restul de patru loturi societăţii craiovene Oltenia Garden SRL, după cum urmează: lotul de arbori, pentru o valoare totală a acordului cadru de 1.249.700 de lei + TVA; lotul de arbuști, pentru 290.000 de lei + TVA; lotul de plante ornamentale, pentru o valoarea totală a acordului cadru de 390.600 de lei + TVA, lotul de bulbi, pentru o valoare totală de 340.600 de lei + TVA.
RAADPFL „înfloreşte“ Craiova cu două milioane de lei. Vrea flori de toate culorile
Revenind la procedura de achiziţie a celui de-al doilea acord cadru de furnizare de material dendrofloricol pentru anul 2022, demarată săptămâna trecută, aceasta are o valoare estimată între 22.433 de lei şi 2.762.800 de lei, fără TVA. Regia vrea să cumpere rulouri de gazon şi flori, iar grosul banilor s-ar duce către şase specii de flori. Pentru gazonul care ar trebui adus la serele RAADPFL, intervalul de achiziţie este între 6.762 de lei şi 676.200 de lei. Va fi aleasă oferta cu „cel mai bun raport calitate – preţ“, unde preţul contează în proporţie de 90%. Diferenţa o face termenul de livrare, un criteriu cu care Regia şi-a obişnuit clienţii. Aduci marfa repede, adică în maxim 24 – 48 de ore de la comanda fermă, primeşti punctaj maxim. Tremenul de livrare nu poate fi însă mai mare de 5 zile, pentru a bifa acest criteriu de selecţie a ofertelor.
Acelaşi criteriu de atribuire a contractului este valabil şi pentru lotul 2 din acest acord cadru, cel pentru flori. Aici, valoarea estimată este mai mare, între 15.671 de lei şi 2.086.600 de lei (fără TVA), iar durata contractului – mai mică. Acordul pentru rulourile de gazon se va încheia până la sfârşitul anului, iar cel pentru flori până la data de 31 iulie 2022. Potrivit datelor din caietul de sarcini, vor fi cumpărate şase specii de flori, printre care begonii şi petunii, de toate culorile: alb, roşu, roz, verde cu galben, mov închis, mov deschis, lila, corai. „Completarea fondului vegetal existent constituie una dintre priorităţile municipiului Craiova pentru anul 2022“, se specifică în caietul de sarcini aferent licitaţiei.
RAADPFL nu are încă banii pentru achiziţia de flori şi gazon
Numai pentru flori, Regia este dispusă să cheltuie în acest an până la 500.000 de euro (TVA inclus). Ofertele sunt aşteptate până la data de 22 februarie, dar contractele nu se vor încheia decât după ce vor exista fondurile necesare.
Licitaţia are clauză suspensivă, potrivit caietului de sarcini, câştigătorul urmând să aştepte ca RAADPFL să şi dispună de sumele respective. Primul pas ar fi aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Craiova, pe anul 2022. Abia după aceea se va putea vorbi şi de „înflorirea“ Craiovei.