7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMedicinaBoli care apar mai des după vârsta de 50 de ani

Boli care apar mai des după vârsta de 50 de ani

Unele afecțiuni cronice tind să apară la mijlocul vârstei adulte. Teoretic, femeile sunt protejate de hormoni până când intră la menopauză, dar după această perioadă, adică în jurul vârstei de 55 de ani, „recuperează” decalajul în materie de boli.

Conform DCNews, după această vârstă, în egală măsură, sunt predispuse, la fel ca și bărbații, de a face:

Hipertensiune arterială

La bărbați, riscul creşte după ce fac 50 de ani, iar la femei riscul crește după 55 de ani. Hipertensiunea arterială este un factor de risc major pentru boli de inimă și accident vascular cerebral, dar și pentru alte afecțiuni. Unul dintre motivele pentru care hipertensiunea arterială este atât de răspândită în această grupă de vârstă este acela că sistemul vascular se modifică pe măsură ce îmbătrânim. Arterele încep să se întărească și să se îngustează – pentru că se formează și se depun plăcile de aterom din cauza colesterolului ridicat, devin mai puțin elastice – pentru că producția de colagen a organismului scade. Asta face ca presiunea din interiorul lor să crească. Greutatea suplimentară și stresul care însoțesc adesea vârsta mijlocie pot contribui, de asemenea, la apariția hipertensiunii. Partea proastă e că, deși există tratamente eficiente, pentru că hipertensiunea nu dă simptome, este deseori diagnosticată târziu, când deja a produs complicații.

Colesterolul ridicat

Un alt factor care contribuie la bolile de inimă este nivelul de colesterol ridicat, care se poate acumula în interiorul vaselor de sânge în timp și poate forma plăcile de aterom care încetinesc sau blochează fluxul sanguin. Această placă se poate desprinde și poate provoca formarea unui cheag de sânge – care poate declanșa atac de cord, tromboembolism sau un accident vascular cerebral.

La fel ca în cazul hipertensiunii arteriale, riscul de a dezvolta colesterol ridicat crește odată cu vârsta. Dieta, păstrarea unei greutăți normale și exercițiile fizice făcute în mod regulat, pot ajuta la scăderea colesterolului, dar sunt și medicamente care pot ajuta.

Diabetul

Diabetul este o altă afecțiune comună care apare des de la 50 de ani. Diabetul poate fi gestionat adesea prin modificări ale stilului de viață, inclusiv o dietă sănătoasă și activitate fizică făcută în mod regulat. Totul e să controlezi nivelul de zahăr (glucoza) din sânge. Ca și în cazul hipertensiunii arteriale și al colesterolului, simptomele diabetului sunt adesea silențioase, motiv pentru care este important să faceți controale după această vârstă. Dacă este lăsat nediagnosticat și netratat, diabetul poate duce la o mulțime complicații, inclusiv boli de rinichi, pierderea vederii și boli de inimă.

Artrita

O afecțiune care apare la 50 de ani, dar care este în mod regulat trecută cu vederea sau respinsă este artrita – în special osteoartrita care apare atunci când cartilajul articular dintre oase este deteriorat sau se subțiază.

Dacă observați dureri articulare sau rigiditate în urma activității zilnice, discutați cu medicul dumneavoastră. Aceleași simptome le dă și artrita reumatoidă, care este o boală autoimună și inflamatorie degenerativă.

Osteoporoza

Femeile, în mod special, trebuie să acorde atenție sănătății lor osoase odată ce ajung la 50 de ani, când creşte mult riscul de osteoporoză sau demineralizarea oaselor. De fapt, aproape 20% dintre femeile de 50 de ani și peste au osteoporoză.

Acest lucru se datorează faptului că unul dintre factorii de risc pentru osteoporoză este postmenopauza. Exercițiile cu greutății, mersul pe jos și antrenamentul de forță pentru partea superioară a corpului, de exemplu, vă pot ajuta la reducerea riscului de a dezvolta osteoporoză. La fel poate fi acordată atenție aportului de calciu și nivelurilor de vitamina D, ambele fiind importante pentru sănătatea oaselor.

Cancer

Deoarece înaintarea în vârstă este cel mai mare factor de risc pentru cancer, e bine ca după 50 de ani să vă faceți cu conștiinciozitate controalele de rutină. Femeile din această grupă de vârstă ar trebui să facă o mamografie cel puțin o dată la doi ani pentru a depista cancerul de sân, iar bărbații – teste pentru depistarea cancerului de prostată. La fel, controalele pentru cancerul de colon trebuie să fie mai regulate – atât pentru bărbați, cât și pentru femei.

Anxietate – depresie

Fie că e vorba de muncă sau de familie, la mijlocul vieții ai toate șansele să fii stresat. Și tot acest stres poate avea un efect asupra sănătății tale mintale care, la rândul ei, îți afectează sănătatea fizică. Iar pandemia de coronavirus nu a făcut decât să amplifice această criză. În timpul pandemiei, aproximativ patru din zece adulți americani au raportat simptome de anxietate sau tulburare depresivă, a constatat un sondaj american. Înainte de pandemie, aveau astfel de probleme doar unu din zece.

Sistemul imunitar

După 50 de ani, sistemul imunitar nu mai e așa bun ca înainte. De aceea, trebuie să ai grijă suplimentar de el, spre exemplu prin vaccinare, pentru că odată cu disfuncționalitățile lui crește riscul de infecții. Spre exemplu, pe lângă riscul de a face gripă, crește riscul de a face pneumonie, așa că ar fi bine să iei în calcul atât vaccinurile gripale, cât și pe cele pneumococice. La acestea se adaugă vaccinul antitetanos și altele pe care medicii de familie vi le pot recomanda. Nu în ultimul rând, contează și vaccinul anti-COVID, pentru că reduce substanțial riscul de spitalizare și deces.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS