2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate100.000 de lucrători străini ar putea fi admiși pe piața forței de muncă din România

100.000 de lucrători străini ar putea fi admiși pe piața forței de muncă din România

Guvernul a aprobat proiectul de Hotărâre privind stabilirea contingentului de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2022, informează Ministerul Muncii, act normativ care ar fi trebuit adoptat anul trecut, acesta fiind și motivul pentru care de 2-3 luni multe dosare nu au putut fi soluționate.

Conform sursei citate, în acest an 100.000 de lucrători străini ar putea fi admiși pe piața forței de muncă din România pentru a acoperi deficitul de forță de muncă înregistrat în domenii precum cel al construcțiilor de clădiri, de drumuri, transporturi rutiere, în restaurante, hoteluri, panificație etc.

În perioada ianuarie – august 2021, 264.983 de locuri de muncă erau vacante

Datele înregistrate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) arată că, în perioada ianuarie – august 2021, 264.983 de locuri de muncă erau vacante, 50.924 dintre acestea fiind declarate neocupate în mod repetat de angajatori, potrivit HotNews.

De asemenea, spune Ministerul Muncii, pe parcursul anului trecut a crescut substanțial numărul de adeverințe solicitate de angajatori agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă pentru obținerea avizului eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări în vederea încadrării în muncă a străinilor pe teritoriul României.

Astfel, în perioada ianuarie – august a anului trecut, 6.518 de firme au solicitat eliberarea de adeverinţe pentru 83.338 de locuri de muncă vacante pentru care nu a existat forță de muncă disponibilă pe piața muncii din România, față de 4.135 firme care au solicitat același lucru pentru 49.200 de locuri de muncă disponibile, în aceeași perioadă a lui 2020.

Anul trecut contingentul a fost de 50.000, după ce în decursul anului a fost majorat printr-o hotărâre.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS