7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentSeism cu magnitudinea 4,5 în largul Ciprului

Seism cu magnitudinea 4,5 în largul Ciprului

Un seism cu magnitudinea 4,5 a fost înregistrat vineri în largul localităţii Polis Chrysochous din vestul Ciprului, evenimentul fiind evaluat ca o replică a puternicului cutremur de 6,5 grade produs la începutul lunii, a anunţat departamentul de monitorizare a activităţii geologice din Cipru, informează agenţia CNA.

Seismul s-a produs vineri, la ora locală 5:58, în estul Mării Mediterane, la circa 50 de kilometri vest-nord-vest de Polis Chrysochous, la o adâncime de 23 de kilometri, conform Agerores.

Cutremurul a fost resimţit cu precădere în districtul Paphos

Cutremurul a fost resimţit cu precădere în districtul Paphos şi mai puţin în districtele Limassol şi Nicosia şi în estul ţării.

„Este evaluat ca o replică a puternicului cutremur cu magnitudinea 6,5 de pe 11 ianuarie 2022”, a indicat departamentul, precizând că centrul său de seismologie monitorizează acest fenomen.

Cutremurul produs pe 11 ianuarie în Marea Mediterană, în largul coastei de vest a Ciprului, a fost resimţit în sudul Turciei, Israel, Egipt şi insulele elene Creta şi Rhodos.

Cipru este situat într-o zonă cu activitate seismică intensă

Cipru este situat într-o zonă cu activitate seismică intensă, în apropierea liniei de întâlnire între placa tectonică eurasiatică şi cea africană.

Pe 9 octombrie 1996, un cutremur cu magnitudinea de 6,8 grade pe scara Richter a ucis două persoane şi a deteriorat zeci de clădiri din oraşele de coastă Paphos şi Limassol.

Pe 10 septembrie 1953, un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara Richter a ucis 40 de persoane şi a distrus sute de case, în special în regiunea Paphos. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS