11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalConsiliul de Securitate al ONU discută, pentru prima dată, despre situația de la frontiera Ucrainei

Consiliul de Securitate al ONU discută, pentru prima dată, despre situația de la frontiera Ucrainei

Consiliul de Securitate al ONU va discuta luni, pentru prima dată, ultimele evoluţii de la frontiera Ucrainei, unde Rusia a concentrat efective militare importante, creând tensiuni cu Occidentul, informează dpa.

Statele Unite au inclus acest subiect pe agendă săptămâna trecută, după consultări neoficiale cu alţi membri ai Consiliului şi cu Ucraina.

„Nu este momentul să aşteptăm şi să mai vedem. Este nevoie chiar acum de întreaga atenţie a Consiliului şi aşteptăm luni o discuţie directă şi semnificativă”, a declarat ambasadoarea americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield.

Dezbaterile urmează să fie publice, dar nu se aşteaptă nicio rezolvare a situaţiei, apreciază dpa, preluată de Agerpres. Statele Unite vor folosi însă probabil scena internaţională ca un mijloc de presiune asupra Rusiei.

Washingtonul şi aliaţii săi occidentali au avertizat de mai multe ori despre posibilitatea unei invazii ruse în Ucraina şi cer Moscovei să retragă din zona frontieră o parte din cei circa 100.000 de militari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS