Andreea Chițu este un nume mare al judoului mondial. A început acest sport în urmă cu mai bine de 20 de ani, câștigând numeroase medalii europene și mondiale la seniori. A fost prezentă la două ediții a Jocurilor Olimpice, în 2012, la Londra, și în 2016, la Rio. La finalul săptămânii trecute, Andreea, a ascultat pentru ultima dată, într-un cadru oficial, imnul României. De această dată nu s-a mai situat pe un podium de premiere, așa cum ne obișnuia până nu cu mult timp în urmă, ci a trăit momentele retragerii oficiale din activitatea de mare performanță.
Andreei Chițu i s-a organizat o retragere pe măsura valorii ei. Evenimentul a fost organizat la Oradea, cu ocazia unui stagiu de pregătire destinat arbitrilor și antrenorilor din judoul românesc, scrie Prosport.
Imnul a venit cu multe emoții
Andreea, care l-a avut alături și pe fostul ei antrenor, Florin Bercean, a ținut să le mulțumească în primul rând tuturor celor care s-au ocupat de formarea și șlefuirea ei ca sportivă de mare performanță. Chițu a explicat că fără contribuția directă a acestor oameni nu ar fi putut ajunge atât de sus în judoul mondial. În clipa în care toți cei prezenți s-au ridicat în picioare pentru a asculta Imnul României, Andreea a izbucnit în plâns.
„Am fost foarte emoționată. Era pentru ultima dată când ascultam imnul ca sportivă. Le mulțumesc tuturor celor care s-au gândit la mine și mi-au organizat această retragere, în special domnului președinte Cozmin Gușă.
Mi-aș dori ca de acum înainte să ascult de cât mai multe ori imnul țării, în calitate de antrenoare. Să am sportivi pe care să-i văd pe podiumul de premiere. Dacă eu nu am reușit să obțin o medalie olimpică în calitate de sportivă sper să o pot obține ca antrenoare”, a declarat Andreea Chițu.
Citește și: SCMU Craiova a trecut fără emoții de CSU Sibiu, în primul meci oficial din 2022