2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaGORJFEST și-a deschis porțile la Turnu-Severin

GORJFEST și-a deschis porțile la Turnu-Severin

La Palatul Culturii „Teodor Costescu’’ din Drobeta Turnu Severin a avut loc un nou un eveniment marca Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Gorj.

Astfel, CJCPCT Gorj a deschis la Drobeta Turnu Severin cea de a XXXIII-a ediție a Festivalului International de Arte Vizuale GORJFEST. Din partea instituției au participat Ion Cepoi, Teodor Dădălău, Daniela Gapșea si Dan Popescu. Evenimentul a avut loc la Clubul Artelor „Open Mind” al Palatului Culturii, unde, circa 50 de iubitori ai artelor din Turnu-Severin au avut prilejul să cunoască o parte din bogăția spirituală a Gorjului.

S-au lansat publicații apărute la Editura CJCPCT Gorj: reviste de cultură și albumul antologic de fotografie „Nemuritoare povești de pe cele 11 văi ale Gorjului” de Teodor Dădălău. A fost lansată de asemenea cartea „Bună dimineața, Doamnă” (90 poeme de dragoste în vreme de pandemie) de Ion Cepoi.

Expoziție de pictură, grafică și fotografie

În cadrul expoziției organizate de instituția gorjeană au fost expuse lucrări de pictură, grafică și fotografie artistică ale unor creatori din România, Republica Moldova și Israel, precum și icoane de vatră semnate de Pompiliu Ciolacu. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj mulțumește gazdelor pentru profesionalismul, prețuirea și solidaritatea culturală de care au dat dovadă:

  • Daciela Rotaru Mîțu (curator al expoziției),
  • Dan Șalapa – eminent profesor, jurnalist, scriitor și realizator de emisiuni culturale,
  • Maria Bălăceanu, critic de artă, doctor în arte, fost director al Muzeului de Artă din Severin care a făcut cronica expoziției.

În fața unui public numeros, mai ales copii iubitori de artă contemporană, tablourile pictate au încântat publicul prezent la vernisaj. În buna tradiție a schimburilor culturale cu instituții culturale din Oltenia, CJCPCT Gorj va reveni la Turnu-Severin în cursul acestei luni cu o nouă expoziție de artă. Mai exact, în data de 22 februarie 2022, tot la Clubul Artelor Open Mind al Palatului Culturii va avea loc o expoziție dedicată marelui sculptor Constantin Brâncuși.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS