-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFemeie găsită moartă după ce s-a certat cu concubinul

Femeie găsită moartă după ce s-a certat cu concubinul

Trupul neînsufleţit al unei femei a fost găsit, miercuri dimineaţă, pe un teren din oraşul Slănic, corpul acesteia prezentând leziuni traumatice, concubinul său fiind dus la audieri, informează Agerpres.

„La data de 2 februarie a.c., în jurul orei 8.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Slănic au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată pe un teren din apropierea unei locuinţe din oraşul Slănic.

La faţa locului, poliţiştii au identificat cadavrul unei femei, de 46 de ani, iar la examinarea fizică a acestuia au fost identificate mai multe leziuni traumatice.

Din primele verificări s-a stabilit faptul că femeia ar fi avut un conflict cu concubinul, ea luând hotărârea să părăsească domiciliul. La scurt timp după aceea, femeia a fost găsită decedată în apropierea locuinţei sale”, a anunţat Poliţia Prahova.

Conform sursei citate, medicul legist ajuns la faţa locului nu s-a putut pronunţa cu privire la o eventuală legătură de cauzalitate între leziunile vizibile şi deces.

Concubinul femeii se află la acest moment în custodia poliţiştilor, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie dispuse măsuri legale în consecinţă.

Cadavrul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS