6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalDe la egal la egal, până pe final! SCM Craiova nu a putut să producă surpriza și cu Vâlcea

De la egal la egal, până pe final! SCM Craiova nu a putut să producă surpriza și cu Vâlcea

SCM Craiova a fost foarte aproape de o nouă surpriză în Liga Florilor, după victoriile cu Bistrița și Brăila. Miercuri seară, în Polivalenta din Bănie, fetele lui Bogdan Burcea au jucat de la egal la egal cu SCM Vâlcea, o formație mult mai puternică din toate punctele de vedere, dar la final au fost nevoite să se declare învinse. Chiar dacă diferența dintre echipe pe tot parcursul jocului nu a fost foarte mare, Vâlcea a avut în permanență un plus, care s-a observat, la final, și pe tabelă. Astfel zis, formația lui Bent Dahl s-a impus la Craiova cu scorul de 34-29 și pornește cu încredere înainte de meciul cu Chambray de sâmbătă, din Cupa EHF. De partea cealaltă, craiovencele au înregistrat al treilea eșec la rând și rămân la cota 17 în clasament, pe locul al 9-lea.

Startul meciului a fost destul de echilibrat, cu mai multe acțiuni interesante de ambele părți, dar apoi cele două rivale și-au împărțit repriza. Prima care s-a evidențiat a fost SCM Craiova, care a făcut legea din minutul 12, de la scorul de 8-4 în favoarea oaspetelor. Jucătoarele de la Vâlcea pur și simplu nu s-au mai regăsit, au ratat atac după atac, iar formația lui Burcea a recuperat treptat.

La un moment dat, în minutul 21, scorul era 11-8 pentru Craiova. Practic, Vâlcea nu mai înscrisese de mai bine de 9 minute, dar pe finalul reprizei și-a revenit. Golurile lui Glibko, de la 7 metri, și pătrunderile excelente ale lui Florică și Gonzalez au readus Vâlcea în meci și chiar la conducere pe tabelă. Din momentul în care oaspetele au punctat pentru prima dată după acea pauză destul de mare, a urmat și o perioadă neinspirată în tabăra craioveană, care nu a mai punctat aproximativ șapte minute. La pauză, formația vâlceană conducea cu două goluri, scor 14-12.

Vâlcea, mereu cu un pas în față

La reluare, jocul s-a strâns și mai mult, iar diferența de două-trei goluri în favoarea Vâlcii s-a menținut până spre finalul întâlnirii. Alexandra Andrei a făcut un meci excelent pentru Craiova, în timp ce Glibko și Nikolic s-au remarcat la oaspete. Cu 8 minute înainte de final, atmosfera s-a încins în Bănie, iar publicul a pus din ce în ce mai multă presiune pe atacurile echipei lui Dahl. Dar, și în aceste condiții, Vâlcea nu s-a intimidat și a continuat să-și facă jocul.

Fetele noastre au făcut tot posibilul să nu le lase pe adversare să se distanțeze decisiv în meci și, având în vedere și faptul că principala marcatoare, Melanie Bak, a lipsit, misiunea a fost extrem de complicată. În minutul 56, Vâlcea s-a desprins la cinci goluri, iar la final s-au putut bucura după 34-29.

Pentru SCM Craiova urmează o deplasare mult mai accesibilă, la Mioveni, pe 19 februarie. De partea cealaltă, Vâlcea are meci pe teren propriu în weekend, în Cupa EHF, cu Chambray, din Franța, în timp ce în campionat se va deplasa la Rapid în următoarea etapă.

Citește și: Voleibalistele Craiovei au meci greu la Voluntari, vineri seară

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS