2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„U“ Craiova – CFR Cluj / Dan Petrescu: „Sunt conştient de valoarea Craiovei!“

„U“ Craiova – CFR Cluj / Dan Petrescu: „Sunt conştient de valoarea Craiovei!“

Universitatea Craiova și CFR Cluj se vor întâlni sâmbătă, în Bănie, de la ora 21.00, într-un meci din cadrul etapei 24 a Ligii 1.

Antrenorul campioanei României, Dan Petrescu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că este conştient de valoarea adversarului. El consideră că Știința este o echipă care poate învinge orice contracandidată la titlul de campioană.

„Băieţii se antrenează bine, sunt motivaţi, sunt conectaţi. Sper să facem un meci bun la Craiova. La CFR Cluj mereu este nevoie de victorie. Dacă nu ai victorie este o problemă, indiferent cu cine joci. Şi dacă joci acasă sau în deplasare ai nevoie de o victorie. Știm programul celor de la FCSB şi pe al nostru. Campionatul se va decide în ultima etapă din play-off (…) Îmi dau seama că şi cei de la Craiova au nevoie de o victorie. Ei tremură pentru play-off, noi tremurăm pentru primul loc. Fiecare antrenor are presiune. Statistica nu contează, contează ce va fi pe teren“, a spus „Bursucul“.

„Fanii îi vor ajuta“

Dan Petrescu este de părere că Universitatea Craiova are un atu în meciul de sâmbătă seară.

„Eu sunt convins că fanii lor îi vor ajuta. Sunt conştient că au jucători de clasă, ei meritau mult mai multe puncte. Sunt conştient de valoarea lor şi că pot câştiga, nu numai cu CFR sau cu FCSB, ci cu orice echipă. Şi de aceea trebuie să ne pregătim foarte bine pentru acest meci. Sunt convins că va fi un meci care va fi decis de mici detalii şi poate un gol va face diferenţa. Cred că va fi diferenţă de maximum un gol sau un meci egal“, a declarat Dan Petrescu.

„Nu avem pe nimeni cu Covid!“

Antrenorul CFR-ului a contrazis informațiile apărute în presa centrală, potrivit cărora liderul Ligii 1 ar avea cazuri de Covid în lot.

„Nu avem pe nimeni cu Covid! Doctorul nu mi-a zis de niciun caz de Covid deocamdată. Camora nu are ruptură, are o întindere. Sperăm din tot sufletul să joace cu Craiova. Dacă nu, la următorul meci“, a comentat Dan Petrescu.

Clasament oferit de flashscore.ro

Liga 1, etapa 24:

Vineri, 4 februarie:
ora 17.30: CS Mioveni – FC Voluntari
ora 19.55: Gaz Metan Mediaş – Rapid

Sâmbătă, 5 februarie:
ora 13.30: UTA Arad – Sepsi
ora 16.00: Farul – Chindia Târgoviște
ora 21.00: „U“ Craiova – CFR Cluj

Duminică, 6 februarie:
ora 14.30: FC Argeş – Academica Clinceni
ora 19.55: FCSB – FCU Craiova

Luni, 7 februarie:
ora 19.55: FC Botoșani – Dinamo

Citește și: „U“ Craiova – CFR Cluj / Reghecampf: „Am mare încredere în jucători!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS