2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCopil de șase ani, găsit mort în pat

Copil de șase ani, găsit mort în pat

Un copil în vârstă de șase ani, din Brădeni, județul Sibiu, a fost găsit mort în pat, vineri dimineață, informează Antena3

Apelul la numărul de urgenţă 112 a fost dat de tatăl copilului.

Polițiștii și procurorii au început o anchetă, iar tatăl este audiat, pentru că există informații că acesta și-ar fi agresat copilul în trecut, iar în urmă cu o zi, băut, a căzut peste băiat.

Polițiștii de investigații criminale și criminaliștii, împreună cu un procuror, au mers la locuința indicată, unde au găsit trupul neînsuflețit al copilului în vârstă de şase ani.

Trupul copilului a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor decesului.

În prezent, tatăl copilului este audiat.

Potrivit unor surse din anchetă, tatăl și-a agresat în mod repetat copilul, iar joi, băut fiind, a căzut peste copil, fiind luată în calcul ipoteza în care părintele ar fi provocat decesul băiatului.

Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și se fac cercetări în vederea stabilirii situației de fapt și încadrării juridice a faptei, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS