Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a declarat, luni, că, pe lângă limitarea la 15 a numărului punctelor de frontieră pe unde vor putea fi introduse în ţară deşeuri, se propune urmărirea traseului acestor deşeuri şi se va înfiinţa un registru al operatorilor care derulează astfel de activităţi. Ministrul de Interne, Lucian Bode, a menţionat că în 2021 au fost descoperite aproape 15.000 de tone de deşeuri, cele mai multe astfel de transporturi la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria, scrie News.ro.
Tánczos Barna a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că pe lângă limitarea numărului punctelor de trecere a frontierei, va exista şi un registru în care trebuie să se înregistreze toţi operatorii economici care desfăşoară astfel de activităţi.
“După cum ştiţi, la sfârşitul lui decembrie, printr-o hotărâre de guvern, împreună cu Ministerul de Interne, am propus ca pentru a eficientiza controalele la frontieră să limităm la 15 numărul punctelor de trecere a frontierei unde se pot aduce în România deşeuri în vederea reciclării (…) pentru noi cel mai important este ca aceste cantităţi să ajungă într-adevăr la punctele de reciclare, să nu fie pierdute pe parcurs, să nu fie depozitate sau aruncate pe câmp sau arse în diverse locuri.
De aceea, am propus, pe lângă limitarea punctelor de trecere a frontierei, un sistem de trasabilitate şi un registru în care trebuie să se înregistreze toţi operatorii economici care desfăşoară astfel de activităţi, toate transporturile care intră în ţară trebuie să fie înregistrate în acest registru, care va fi unul electronic în cel mai scurt timp posibil”, a afirmat ministrul Mediului.
El a prezentat lista celor 15 puncte de trecere a frontierei.
“Vom publica în consultare publică lista celor 15 puncte. Avem cinci în vestul ţării: Stamora-Moraviţa, Nădlac 1, Nădlac 2, Curtici şi Borş, vor fi trei în partea de nord: Petea, Halmeu şi Siret, ale două în est: Albiţa şi Galaţi şi cinci în sud: Drobeta Turnu Severin, Calafat, Giurgiu, Cernavodă, Constanţa Sud Agigea”, a explicat Tánczos Barna.
Numărul operaţiunilor ilegale cu deşeuri a crescut
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat în aceeaşi conferinţă de presă, că anul trecut au fost sesizate 513 infracţiuni în legătură cu transportul deşeurilor.
“Rezultatele anului 2021 la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne arată o creştere a fenomenului infracţional pe acest segment al deşeurilor, comparativ cu anul 2020.
Au fost sesizat 513 infracţiuni vizând operaţiuni ilegale cu deşeuri, fiind descoperită o cantitate totală de 14.839 tone de deşeuri amestecate şi deşeuri substanţe periculoase, 81.478 litri de substanţe şi deşeuri periculoase precum şi 147 de kilograme mercur.
Ceea ce v-am prezentat echivalează cu oprirea intrării în ţară a acestor cantităţi”, a afirmat Lucian Bode.
El a menţionat că cele mai multe transporturi ilegale au fost la frontiera cu Bulgaria, respectiv Ungaria.
“La nivelul Poliţiei Române, creşterea a fost cu peste 7%, fiind sesizate 488 de infracţiuni, iar la nivelul Poliţiei de Frontieră creştere a fost de peste trei ori, fiind sesizate 25 de infracţiuni.
În top trei judeţe cu cele mai multe infracţiuni sesizate în anul 2021 se numără municipiul Bucureşti, judeţele Galaţi şi Giurgiu.
La nivelul frontierei cu Bulgaria şi Ungaria au fost depistate cele mai multe transporturi ilegale de deşeuri, în procent de 42%, respectiv 44% din total cazuri. Cele mai mari cantităţi de deşeuri au fost identificate la nivelul frontierei maritime – 6.777 de tone şi la nivelul frontierei cu Bulgaria – 6.207 tone, acestea reprezentând practic 91% din cantitatea totală confiscată de Poliţia de Frontieră”, a mai transmis ministrul de Interne.