Un cuplu de americani a trăit două luni rupt de lume, într-o vacanţă, în nordul Californiei, deşi sejurul urma să dureze doar câteva zile, o vacanţă prelungită din cauza condiţiilor de iarnă şi care s-a încheiat în momentul în care proviziile au scăzut în mod periculos, iar înfrăgostiţii au cerut ajutorul autorităţilor locale, informează News.ro.
Ei s-au instalat împreună cu câinele lor într-o cabană, la marginea unei păduri, după care a venit o furtună de zăpadă.
Cuplul a rămas blocat din cauza grosimii stratului de zăpadă şi, în urma căderii unor arbori, nu a mai putut pleca cu maşina.
Cei doi au contactat autorităţile din comitatul Sierra, în care se află cabana, pentru a cere ajutor, după ce proviziile au început să se împuţineze.
Poliţia statului California a organiat salvarea cuplului şi a câinelui.
Operaţiunea de salvare, programată pe 3 februarie, a necesitat intervenţia unui elicopter, din cauza condiţiilor de circulaţie, în urma unor rafale violente de vânt.
Operaţiunea s-a încheiat cu bine, iar cei doi şi câinele sau fost salvaţi. Pentru a-şi recupera maşina, probabil că este necesar să aştepte venirea primăverii.