După episoade repetate de poluare intensă în mai multe zone din Craiova, când autorităţile cu competenţe de mediu au pasat responsabilitatea de la unele la altele, Garda de Mediu Dolj anunţă că a organizat acţiuni comune împreună cu poliţia şi jandarmii, în cartierele afectate de arderile ilegale. Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu insistă, însă, că atribuţiile sale are limite şi că este nevoie de controale din partea mai multor instituţii, mai ales pentru prevenirea fenomenului.
Garda de Mediu bate discret şi obrazul Primăriei pentru că proprietăţile din cartierele-problemă nu sunt delimitate, nu au numere de identificare şi nu sunt cunoscute persoanele cu drept de rezidenţă, ceea ce face şi mai grea sancţionarea făptaşilor.
Acţiunile de control au avut loc în cartierele 1 Mai-Popoveni, Catargiu, Bariera Vâlcii şi Craiovița Nouă/zona Baltă Craiovița, zone unde oamenii se plâng „de pericolul iminent de îmbolnăvire la care sunt supuşi, prin numeroase sesizări pe care le transmit, în fiecare an, către instituțiile de control”.
Un pas înainte: În sfârşit, controale comune ale instituţiilor abilitate
Comisariatul Judeţean Dolj al Gărzii Naționale de Mediu a anunţat, într-un comunicat, că a desfăşurat mai multe controale în zonele locuite de cetăţeni de etnie rromă unde, spune instituţia, „este cunoscut că a devenit o practică, de-a lungul timpului, ca unii dintre aceştia să colecteze deşeuri din materiale feroase şi neferoase, deşeuri de echipamente electrice şi electronice şi să dezmembreze vehicule”.
În urmă cu trei luni, şeful Gărzii de Mediu Dolj, Gheorghe Călinoiu, declara, destul de iritat, că arderile ilegale pe timp de noapte ar fi treaba pompierilor, pentru că echipele sale de permanenţă nu pot intra pe proprietăţi şi nu sunt nici plătite, nici pregătite pentru acţiuni nocturne. Comisarul nu înţelegea nici „unde e urgenţa”. Cu alte ocazii, cartoful fierbinte al poluării era aruncat de la Garda de Mediu la Primărie sau Poliţia Locală şi tot aşa. După ce Gazeta de Sud a publicat mai multe materiale care vizau problema poluării, în luna martie a anului trecut, Primăria a organizat o întâlnire cu reprezentanţii mai multor instituţii cu competenţe, pentru a găsi soluţii comune.
La un an distanţă, comisarii de mediu anunţă că au organizat controale alături de reprezentanţi din instituţiile locale operative de intervenţii şi cercetare – IPJ Dolj, IJJ Dolj, GJM “Fraţii Buzesti”, ISU Dolj şi Poliţia Locală a Municipiului Craiova – pentru verificarea respectării normelor de protecţia a mediului şi a normelor de prevenire şi de stingere a incendiilor.
Cu competenţele limitate, Garda se uită printre gard
Garda de Mediu Dolj transmite că stoparea fenomenului arderilor şi dezmembrărilor de vehicule pe proprietăţile private se poate face acţionând asupra cauzelor, nu a efectelor. Numai că prevenţia nu prea poate fi făcută de comisarii săi, dă de înţeles instituţia.
„În majoritatea imobilelor din aceste zone se poate observa, de pe domeniul public, că în curţile în care se ard diverse materiale, se dezmembrează vehicule şi se colectează deşeuri, se găsesc autoutilitare şi dubițe înmatriculate, folosite la transportul mărfurilor şi deşeurilor, care fac obiectul arderilor, dezmembrărilor şi abandonărilor”, se transmite în comunicatul GNM Dolj. Însă, „cum accesul pe o proprietate privată, în vederea desfăşurării acţiunilor de control, se face în condiţiile legii, acţionând numai asupra efectelor/din punct de vedere al protecţiei mediului, nu pot fi eradicate aceste activităţi privind arderile ilegale”, este verdictul derutant dat de instituţie.
Reprezentanţii Comisariatului Judeţean Dolj al Gărzii Naţionale de Mediu spun au aplicat sancţiuni, au dispus măsuri de intrare în legalitate, au înaintat organelor de cercetare penală sesizări referitoare la încălcarea legislaţiei de mediu. Cu toate astea, astfel de activităţi desfăşurate în curţi şi terenuri neamenajate nu se pot autoriza, iar singura soluţie este un program amplu de prevenţie.
Soluţia propusă pentru rezultate „pe termen lung”
Ce propune Garda, pentru rezultate pe termen lung, este „verificarea mijloacelor de transport în circulaţie, printr-un plan/program filtru, iar pentru toate bunurile transportate trebuie verificată provenienţa, modalitatea de achiziţionare, tipul bunurilor, astfel încât în curţile persoanelor fizice din aceste zone să ajungă numai bunurile necesare într-o gospodărie”. Concret, Garda consideră că pentru stoparea arderilor este necesară implicarea mai fermă a instituţiilor abilitate în verificarea legalităţii deţinerii bunurilor, a provenienţei acestora şi a veniturilor ilicite obţinute în urma desfăşurării acestor activităţi ilegale.
Subliinind, de fiecare dată, lipsa pârghiilor suplimentare, prin deja înrădăcinata expresie „în măsura competențelor”, GNM-CJ Dolj precizează că a aplicat persoanelor fizice în curţile cărora s-au constatat activităţi de arderi ilegale sancţiuni contravenţionale şi că a dispus încetarea desfăşurării de astfel de activităţi “fără a solicita şi obţine autorizaţie de mediu”, aşa cum prevede OG 195/2005 privind protecţia mediului. În plus, instituţia transmite că a înaintat şi sesizări sau adrese către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj şi DGAF-Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Tg. Jiu, solicitând verificări pentru prevenirea, combaterea şi descoperirea faptelor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi vamală.
Încă un obstacol în calea identificării vinovaţilor
Pe lângă lipsa competenţelor, comisarii Gărzii se plâng şi de alt obstacol. Cartierele incriminate sunt, se pare, un fel de „sate fără câini”, unde multe dintre imobile nu au numere de identificare, proprietăţile sunt nedelimitate şi persoanele cu drept de rezidenţă nu sunt cunoscute, ceea ce îngreunează desfăşurarea controalelor în zonele menţionate şi face şi mai dificilă sancţionarea vinovaţilor.
Citeşte şi:
Cum combatem arderile ilegale cu Gărzi de Mediu care nu lucrează noaptea?