Poliția Orașului Vânju Mare a fost sesizată, miercuri, de un participant la trafic, cu privire la faptul că pe DN 562A, între localitățile Cioroboreni și Pătulele, s-a produs un accident rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Vânju Mare, care au identificat un autoturism avariat, fără persoane.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat conducătorul auto, un adolescent de 15 ani, din municipiul Orșova.
Din cercetări a reieșit că băiatul a sustras autoturismul mamei sale, pe care l-a condus de la domiciliu până într-o localitate din județul Mehedinți.
Adolescentul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt între rude și conducere unui vehicul fără permis de conducere.