2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateScad diferențele dintre regiunile UE datorită sprijinului acordat de UE

Scad diferențele dintre regiunile UE datorită sprijinului acordat de UE

Cel de-al 8-lea raport privind coeziunea publicat de Comisie arată că politica de coeziune a contribuit la reducerea disparităților teritoriale și sociale dintre regiunile UE.

Datorită finanțării destinate politicii de coeziune, se preconizează că PIB-ul pe cap de locuitor al regiunilor mai puțin dezvoltate va crește cu până la 5 % până în 2023. Aceleași investiții au susținut, de asemenea, o reducere cu 3,5 % a decalajului dintre PIB-ul pe cap de locuitor din 10 % din regiunile cel mai puțin dezvoltate și 10 % din regiunile cele mai dezvoltate.

Raportul arată totodată că, grație flexibilității sale, politica de coeziune a oferit statelor membre și autorităților regionale și locale un sprijin foarte rapid, atât de necesar în contextul încetinirilor creșterii economice și al celei mai grave crize din ultimii ani.

Noile programe ale politicii de coeziune pentru perioada 2021-2027 vor continua să investească în regiuni și în oameni, în strânsă coordonare cu capacitatea financiară a pachetului NextGenerationEU.

Constatări principale suplimentare

  • Politica de coeziune a devenit o sursă de investiții mai importantă. Finanțarea pentru coeziune a crescut de la echivalentul a 34 % din totalul investițiilor publice în perioada de programare 2007-2013 la 52 % în perioada de programare 2014-2020.
  • Din 2001, regiunile mai puțin dezvoltate din Europa de Est au recuperat decalajul față de restul UE. În același timp însă, mai multe regiuni cu venituri medii și mai puțin dezvoltate, în special din sudul și sud-vestul UE, au înregistrat stagnare economică sau declin.
  • Convergența dintre statele membre s-a accelerat, însă disparitățile regionale interne din statele membre cu creștere rapidă s-au accentuat.
  • Ocuparea forței de muncă a crescut, însă disparitățile regionale sunt mai semnificative decât înainte de 2008.
  • Numărul de persoane expuse riscului de sărăcie și de excluziune socială a scăzut cu 17 milioane între 2012 și 2019.
  • Decalajul regional în materie de inovare din Europa a crescut din cauza lipsei de investiții în C&D și a deficiențelor de la nivelul ecosistemelor de inovare din regiunile cel mai puțin dezvoltate.
  • Populația UE îmbătrânește și va începe să scadă în anii următori. În 2020, 34 % din populația UE trăia într-o regiune cu populație în scădere. Se preconizează că acest procentaj va ajunge la 51 % în 2040.

Politica de coeziune abordează principalele provocări cu care se confruntă regiunile Uniunii

Politica de coeziune a avut un impact pozitiv asupra multor regiuni ale Uniunii și asupra cetățenilor acesteia, ajutându-i să investească într-o creștere mai durabilă și echilibrată, cu beneficii pe termen lung, a susținut infrastructura fizică și digitală, educația și formarea, IMM-urile și tranziția verde.

Mai recent, politica de coeziune a ajutat regiunile UE să facă față provocării ridicate de pandemia de COVID-19 și consecințelor acesteia. Cele două pachete de sprijin lansate în primăvara anului 2020 (CRII și CRII+) au oferit lichidități imediate, au sporit flexibilitatea cheltuielilor, au majorat rata de cofinanțare la 100 % și au lărgit domeniul de aplicare al Fondului de solidaritate al UE.

Politica de coeziune va continua să consolideze o dezvoltare echitabilă și durabilă în toate regiunile UE

În cadrul instrumentului NextGenerationEU, REACT-EU a furnizat o sumă suplimentară de 50,6 miliarde EUR pentru a sprijini redresarea în urma pandemiei, permițând regiunilor și orașelor să continue să investească în creștere și pregătind în același timp perioada de programare 2021-2027. De asemenea, acesta a oferit un dispozitiv de siguranță atât de necesar pentru persoanele vulnerabile ale căror situații au devenit și mai precare ca urmare a pandemiei.

În următorii ani, politica de coeziune va continua să consolideze o dezvoltare echitabilă și durabilă în toate regiunile UE, sprijinind în același timp tranziția verde și digitală prin:

  • o abordare cuprinzătoare și orientată a dezvoltării: finanțare, guvernanță, coerență și sinergii cu politicile naționale;
  • politici bazate pe realitățile locale, dezvoltate pe mai multe niveluri și întemeiate pe parteneriate, cu un sprijin croit pe măsură pentru cele mai vulnerabile teritorii;
  • adaptabilitate continuă la provocările emergente și neașteptate.

Etapele următoare

Cel de-al 8-lea raport privind coeziunea va contribui la discuțiile din cadrul viitorului Forum privind coeziunea (17-18 martie), care reunește reprezentanți ai instituțiilor UE, ai autorităților naționale, regionale și locale din toate statele membre, ai partenerilor sociali și economici, ai organizațiilor neguvernamentale și ai mediului academic. Forumul va dezbate modul în care politica de coeziune poate garanta că nicio regiune nu este lăsată în urmă în contextul schimbărilor structurale în curs și că toate regiunile pot profita de beneficiile tranziției verzi și ale tranziției digitale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS