6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate(VIDEO) Angelina Jolie i-a îndemnat pe membrii Congresului să adopte o nouă lege împotriva violenței domestice

(VIDEO) Angelina Jolie i-a îndemnat pe membrii Congresului să adopte o nouă lege împotriva violenței domestice

-

Actriţa americană Angelina Jolie, vizibil emoţionată, i-a îndemnat miercuri pe membrii Congresului Statelor Unite să adopte în regim de urgenţă o nouă lege împotriva violenţelor domestice comise asupra femeilor, un flagel despre care vedeta hollywoodiană a spus că „s-a normalizat în ţara noastră”, informează AFP și Agerpres.

Angelina Jolie a prezentat în faţa politicienilor americani textul unui proiect legislativ care a fost conceput pentru a oferi victimelor asistenţă medicală şi juridică şi pentru a-i ajuta pe copiii expuşi la violenţele de acest tip.

„Adevărul îngrozitor este că violenţa din familie s-a normalizat în ţara noastră”, a declarat vedeta americană.

Celebra actriţă, în vârstă de 46 de ani, l-a acuzat în urmă cu câţiva ani pe fostul ei soţ, Brad Pitt, că l-a lovit în mod intenţionat pe unul dintre fiii lor, Maddox, care avea vârsta de 15 ani în acel moment.

Brad Pitt a fost achitat însă de autorităţile americane în urma acelei acuzaţii formulate de Angelina Jolie.

„Mă gândesc la copiii care sunt terorizaţi şi care suferă în acest moment“

„Mă gândesc la copiii care sunt terorizaţi şi care suferă în acest moment, precum şi la numeroasele persoane pentru care această lege soseşte prea târziu”, a declarat Angelina Jolie, vizibil emoţionată, îndemnându-i pe membrii Congresului americană să facă din această lege o prioritate.

Din 1994, noi versiuni amendate ale unei legi împotriva violenţelor comise asupra femeilor („Violence Against Women Act”) au fost aprobate cu sprijinul celor două mari partide americane.

Preşedintele Joe Biden a salutat miercuri prezentarea noii versiuni a acestei legi

Joe Biden, pe atunci senator al Partidului Democrat, a fost autorul primei versiuni a acestui text de lege. Însă o nouă variantă adoptată în Camera Reprezentanţilor în 2019 a fost blocată în Senat, unde reprezentanţii Partidului Republican, majoritari în acea perioadă, au împiedicat supunerea ei la vot. Textul prezentat miercuri este susţinut de reprezentanţii ambelor partide americane.

Preşedintele Joe Biden a salutat miercuri prezentarea noii versiuni a acestei legi. „Aproape că putem să respirăm uşuraţi”, a declarat la rândul ei senatoarea republicană Joni Ernst, ea însăşi victimă în trecut a unor acte de violenţă domestică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Costel Gâlcă și Ștefan Baiaram au prefațat meciul UTA...

UTA Arad și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, de...

ȘTIRI GdS