Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în 2021, s-au născut mai puţin de 180.000 de copii. Sunt cu aproape 22.000 mai puţini nou-născuţi faţă de 2020, care, de altfel, reprezenta şi el un record negativ al ultimilor ani, informează Observatornews.
În 2021, în România s-au născut cei mai puțini copii din ultima sută de ani. Natalitatea scăzută vine şi din faptul că peste 70% dintre cuplurile care nu au copii spun că încă nu-şi doresc să devină părinţi. Motivele sunt multiple, dar – în principiu – ţin de situația financiară, care nu este tocmai aşa cum şi-o doresc, dar şi de incertitudinea cu privire la siguranţa locului de muncă.
În unele județe, naşterile în afara căsătoriei trec de 50%
Judeţele care înregistrează o natalitate mai ridicată sunt cele care au o pondere mai mare a populaţiei tinere, dar şi un grad de urbanizare mai scăzut. Institutul de Statistică punctează şi faptul că numărul copiilor născuți în afara căsniciei e mai mare în mediul rural, faţă de oraşe. În Călărași, Ialomița, Teleorman şi Mureș, de exemplu, naşterile în afara căsătoriei trec de 50%.
În plus, aproape 20% dintre copiii născuţi de mame sub 20 de ani nu sunt recunoscuţi de tată. În cazul celor de peste 20 de ani, acest procent scade la 5%. Problema natalităţii scăzute este cu atât mai mare cu cât anul trecut, dar şi acum doi ani, România a înregistrat un spor natural negativ. În 2021, numărul deceselor – indiferent de cauză – s-a apropiat de 335.000.
Excesul de mortalitate în ultimii doi ani pandemici a fost de 100.000 de persoane. Adica, au murit cu 100.000 de persoane mai mult decat mureau in medie in cei cinci ani de dinainte de pandemie. Însă, oficial, numai jumatate, adica 58.779 de decese au fost inregistrate din cauza Covid, la 31 decembrie anul trecut cand s-a oprit acest studiu.
Natalitatea, în continuă scădere
Dacă în 2020 s-au născut 201.849 de copii, în 2019 au fost 203.109 de copii iar în 2018, 214.614 în 2021 s-au născut doar 179.854, potrivit datelor Institutului Național pentru Statistică Cuplurile nu-şi doresc momentan copii și citează ca motive situația financiară și incertitudinea locului de muncă. De asemenea, naşterile în afara căsătoriei sunt tot mai multe, mai ales în Călărași, Ialomița, Teleorman, Mureș.
Totodată în 2021 am înregistrat 334.832 de decese, față de 298.651 de decese în 2020, potrivit informațiilor oferite de Institutul Național pentru Statistic.