Polițiștii Secției 8 Rurale Deta au fost sesizați cu privire la faptul că, pe fondul de vânătoare din Deta, a fost organizată o partidă de vânătoare în urma căreia, un bărbat, de 36 de ani, a fost împușcat accidental de un alt bărbat, de aceeași vârstă. Incidentul a avut loc în zona localităţii Livezile, informează Observatornews.
Victima şi vânătorul se îndepărtaseră de restul grupului, împreună cu câinii. Cei doi participau la o vânătoare legală de fazani. La un moment dat, unul dintre vânători a observat mişcare, a crezut că este vreun animal şi a tras.
Bărbatul de 36 de ani a fost împuşcat în zona pieptului. La faţa locului a fost chemat şi un elicopter SMURD, însă în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul a murit.
Toţi participanţii aveau armele deţinute legal.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.