7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetSCMU Craiova, pregătită să scrie istorie în Final Four-ul Cupei României

SCMU Craiova, pregătită să scrie istorie în Final Four-ul Cupei României

Încep emoţiile pentru SCMU Craiova şi toţi iubitorii de baschet din Oltenia! Final Four-ul Cupei României, unul dintre cele mai aşteptate evenimente în Bănie, debutează mâine în Sala Polivalentă din Bănie, iar aşteptările sunt extrem de mari. Formaţia noastră, SCMU Craiova, se află faţă în faţă cu istoria, iar în această săptămână poate obţine ceva la care, în trecut, nici nu speram, şi anume trofeul Cupei. Dar, drumul spre supremaţie este extrem de lung şi de dificil, chiar dacă vorbim de doar două partide.

Alb-albaştrii lui Kakiouzis au posibilitatea să performeze chiar în faţa propriilor fani, care deja au început să cumpere bilete pe bandă rulantă pentru a asista la Final Four şi pentru a umple, atât cât se poate, Sala Polivalentă (30% din capacitate). Tragerea la sorţi ne-a adus-o în cale, în semifinale, pe CSM Galaţi, echipa care porneşte cu şansa a patra în această competiţie. Partida este programată marţi seară, la ora 20.00, iar SCMU porneşte ca favorită certă din toate punctele de vedere, de la aportul fanilor, până la diferenţele de valoare şi de lot. Înainte de acest joc, la ora 17.00, va avea loc prima semifinală, care opune echipele CSO Voluntari, deţinătoarea trofeului şi UBT Cluj-Napoca, liderul incontestabil din Liga Naţională. Marea finală este programată joi, la ora 19.00 şi se va disputa cu trofeul pe masă.

Cel mai mare eveniment organizat de SCM

Se întâmplă pentru prima dată ca municipiul Craiova să găzduiască turneul final de Cupa României. Aici, în trecut, s-au desfășurat un festival de mini și baby baschet, respectiv mai multe meciuri internaționale, din Liga Balcanică. În plus, au fost evenimente demonstrative, precum Harlem Globetrotters, dar și jocuri din play-off-ul Ligii Naționale de baschet masculin.

Directorul SCM Craiova, Adrian Cosman, se bucură de faptul că a reuşit, împreună cu Marius Toma, să aducă un asemenea eveniment la Craiova şi a mărturisit că îşi doreşte, în primul rând, ca echipa să ajungă în marea finală şi să bifeze cea mai mare performanţă din istoria clubului.

„Nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că acest Final Four este cel mai mare eveniment organizat de clubul SCM Craiova în ultimii 10 ani. Nu uităm faptul că aici s-a disputat o finală de Cupă EHF, însă nu s-a întins pe această perioadă, de trei zile. De asemenea, a avut loc la Craiova şi un All Star Game, dar care nu a fost organizat de către clubul nostru. De aceea, am încercat să asigurăm toate condiţiile şi să fim bine organizaţi din acest punct de vedere. Dorim cu toţii să le asigurăm suporterilor noştri un eveniment de prim rang, pentru că le-am pregătit mai multe surprize. În ultimul timp nu au mai avut parte de bucurii pe plan sportiv, fie că vorbim de baschet sau handbal sau volei şi de aceea încercăm să le oferim un eveniment de înaltă calitate. Sperăm să ne ridicăm la standardele unui asemenea turneu şi nu în ultimul rând sperăm ca echipa noastră să facă o figură frumoasă.

Faptul că am adus Final Four-ul aici este un eveniment major, iar acesta a fost şi target-ul nostru. Dacă vom trece de semifinală, implicit vom realiza cea mai mare performanţă a secţiei de baschet de la înfiinţare şi până în prezent. Suntem pe un trend ascendent, dar nu vreau să visăm cu ochii deschişi. O Cupă a României este un trofeu de prim plan, dar aştept să vedem rezultatul final de joi seară. Până atunci, avem încredere că putem trece de semifinala cu Galaţi“, a declarat directorul Adrian Cosman.

Biletele se dau ca pâinea caldă

Cu mai puţin de o zi înainte de debutul competiţiei, majoritatea biletelor pentru Final Four s-au epuizat deja şi se aşteaptă un meci care se va disputa cu casa închisă.

„Vreau să specific faptul că mai sunt foarte puţine bilete, dar am avut mai multe discuţii, iar programul caselor de bilete de la Polivalentă a fost prelungit până la ora 20. Se va juca cu casa închisă, pentru că sunt cereri multe de bilete. Echipa ne dă speranţe, iar suporterii vor să vadă un adevărat spectacol sportiv. Vor fi suporteri şi de la Cluj şi Voluntari, am avut cereri de bilete şi din partea lor. Nu pot spune că am avut noroc la tragerea la sorţi. Jucăm împotriva unui adversar împotriva căruia putem lupta şi avem o şansă bună să accedem în finală. Jucătorii au simţit pe propria piele că nu sunt probleme absolut deloc din punct de vedere financiar şi, totodată, nu vor fi probleme să-i răsplătim aşa cum se cuvine dacă reuşesc o mare performanţă“, a adăugat directorul SCM.

Marius Toma: „Presiunea toată este pe noi în prima partidă“

Managerul Craiovei, Marius Toma, a recunoscut că se simte o presiune extrem de mare înaintea duelului din semifinale cu CSM Galaţi, pentru că echipa olteană porneşte ca favorită certă. Acesta nu a băgat în seamă „blestemul“ echipelor organizatoare de Final Four-uri ale Cupei României şi este de părere că publicul şi iubitorii baschetului din Craiova meritau un astfel de eveniment major chiar la ei acasă.

„În ultimii 10 ani, atât oraşul cât şi clubul nostru s-a făcut remarcat la nivel naţional şi internaţional, iar în acest moment este o şansă pentru baschetul craiovean să se ridice la un nivel organizatoric şi competiţional deosebit. Nu ne convine faptul că presiunea toată este pe noi în prima partidă. Toată lumea deja vorbeşte despre finală, iar eu nu vreau să mă gândesc acolo. Vreau să vorbim doar despre semifinala cu Galaţi, pe care noi o considerăm o finală. Presiunea este pe noi pentru că suntem favoriţi.

I-am învins de două ori pe cei de la Galaţi şi toată lumea se aşteaptă la un meci în care vom defila. Nu va fi deloc aşa, pentru că cei din Galaţi îşi vor vinde foarte scump pielea şi se vor agăţa de toate metodele pentru a trece de noi. Cu siguranţă nu vin aici doar ca să facă act de prezenţă, aşa că va fi un joc pe viaţă şi pe moarte. Dacă trecem de ei şi vom juca finala, absolut toată presiunea se mută de la noi pe umerii oricărei echipe care va ajunge în ultimul act. Avem emoţii, care sperăm să se transforme în emoţii pozitive. Sala s-a „împodobit“ într-un mod aparte pentru această competiţie, iar toată lumea va fi plăcut surprinsă de felul în care va arăta spectacolul din tribune şi din teren.

Le mulţumim sponsorilor care au fost alături de noi. În legătură cu surprizele pentru suporteri, preferăm să le lăsăm o urmă de mister. Până la urmă, de aceea sunt surprize. Am încercat să ne gândim la toate perioada asta. Există în baschet „blestemul“ cu echipa organizatoare, care nu a câştigat competiţia în ultimele decenii. Credem că iubitorii de sport din Craiova au nevoie de un spectacol la ei acasă, aşa că nu cred că puteam da cu piciorul unei asemenea ocazii. Luni dimineaţă am fost validaţi medical 100%, nu avem nicio problemă medicală“, a spus Marius Toma.

Kakiouzis: „Vom da 100% pentru a aduce Cupa la Craiova“

Şi antrenorul grupării din Bănie, Michalis Kakiouzis, consideră că este o oportunitate unică pentru Craiova, dar şi pentru jucători, să obţină un trofeu şi să performeze în acest an. Totodată, acesta le-a promis fanilor că echipa va da totul pentru victorie în fiecare joc.

Reamintim şi faptul că în Cupa României există obligativitatea utilizării a cel puțin doi jucători autohtoni în permanență. Unul trebuie să fie U23, iar celălalt nu este legat de vârstă. Pe foaia de arbitraj pot fi înscriși șase jucători străini, dar numărul maxim de minute disponibile pentru aceștia este de 120.

„Cu siguranţă, acest eveniment este extrem de important pentru clubul nostru. Conducerea face tot posibilul ca totul să fie în regulă, iar noi vom încerca să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor. Va fi un meci total diferit faţă de cele de până acum. Pregătim foarte bine acest meci de o bună perioadă de timp, dar nu are nicio importanţă că i-am mai învins. Vom face tot ce putem să câştigăm, din nou, împotriva lor. Jucătorii sunt pregătiţi atât din punct de vedere fizic, cât şi mental şi îşi doresc să ajungă în finală, să joace cu trofeul pe masă. În primul rând, este important şi pentru mine şi pentru club dacă am câştiga trofeul, ar fi ceva incredibil. Toţi luptăm pentru acest vis, dar pentru mine va fi o competiţie specială.

Nu îmi doresc o anumită echipă în finală, dar, pentru început, să ne calificăm noi acolo este tot ce contează. Trebuie să ne focusăm pe ceea ce avem de făcut şi este bine că între semifinală şi finală vom avea o zi de pauză, în care să ne relaxăm şi să punem la punct toate lucrurile rămase. Jucătorii muncesc din greu la antrenamente şi sunt pregătiţi să joace cu oricine, indiferent de nume sau de performanţele obţinute. Vom da 100% pentru a aduce Cupa la Craiova. Nu doar jucătorii străini ne-au adus în punctul acesta, ci şi cei români, aşa că regula cu doi români pe teren nu ne deranjează sub nicio formă“, a punctat şi antrenorul formaţiei alb-albastre, Michalis Kakiouzis.

De notat că U-BT Cluj-Napoca a câștigat patru din ultimele șase ediții desfășurate. Echipa de pe Someș a ridicat trofeul de cupă în 2016, 2017, 2018 și 2020. 

Citeşte şi: Kakiouzis: „Defensiva a scârţâit cu Rapid, dar ne punem la punct până marţi“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS