6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriÎnregistrarea în SPV devine obligatorie începând cu 1 martie

Înregistrarea în SPV devine obligatorie începând cu 1 martie

Înregistrarea în SPV devine obligatorie începând cu 1 martie 2022 pentru transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale, de către contribuabilii care desfăşoară activităţi economice într-o formă de activitate autorizată.

Această obligativitate revine persoanelor juridice, asocierilor și altor entități fără personalitate juridică, persoanelor fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent ca persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale.

În situația în care contribuabilii/plătitorii nu își îndeplinesc obligația comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente, iar acestea sunt depuse la organul fiscal central în format letric, nu vor fi luate în considerare, urmând ca acesta să notifice contribuabilii/plătitorii cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță.

Contribuabilii trebuie să întreprindă demersurile necesare pentru înregistrarea în Spațiul Privat Virtual, până la data de 1 martie 2022, pentru a evita eventualele efecte negative care pot apărea în situația în care un document trebuie depus într-un anumit termen, iar acest lucru se realizează fizic și nu prin intermediul Spațiului Privat Virtual, cum ar fi: pierderea dreptului de a beneficia de o facilitate fiscală, aplicarea unor amenzi, etc.

Spațiul Privat Virtual este un serviciu gratuit

Spațiul Privat Virtual este un serviciu gratuit, disponibil 24h/24h, 7 zile/7 zile, prin intermediul căruia contribuabilii depun declarații, cereri, solicită documente, verifică situația fiscală proprie, etc. Prin transmiterea documentelor prin mediul electronic sunt economisite atât resursele contribuabililor, cât și cele ale administrației fiscale.

Persoanele fizice sau juridice, care dețin certificate digitale calificate, pot solicita înregistrarea ca utilizatori SPV pe baza acestora, iar persoanele fizice care nu dețin un astfel de certificat, pot solicita înregistrarea pe bază de nume de utilizator și parolă.  

Informații suplimentare cu privire la înrolarea în Spațiul Privat Virtual se pot obține:
– accesând portalul ANAF, la secțiunea ”Servicii Online”
– vizionând materialele informative publicate pe www.youtube.com (pentru persoane juridice, pe baza certificatelor digitale calificate –  https://www.youtube.com/watch?v=SHXWtBP4jf4&t=3s  și pentru persoane fizice, cu nume de utilizator și parolă  –   https://www.youtube.com/watch?v=XFQ9KJrI5v0 )
– telefonic, apelând Call Center-ul ANAF la nr. 031.403.91.60.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS