Un bărbat de 52 de ani a murit otrăvit, după ce a mers la un restaurant din oraşul Weiden, în regiunea bavareză Palatinatul Superior, în sudul Germaniei, potrivit nypost.com.
Alte şapte persoane, cu vârste între 33 și 52 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, unele din ele fiind în stare gravă, a anunţat duminică poliţia.
Conform informaţiilor iniţiale, oaspeţii au consumat o sticlă de băutură şi, la scurt timp, au început să prezinte simptome de intoxicaţie.
Clienţii restaurantului au fost transportaţi la spital, iar bărbatul de 52 de ani din districtul Schwandorf a murit duminică noaptea. Potrivit poliţiei, ceilalţi nu sunt în pericol de moarte.
Poliţia nu a dorit să spună despre ce băutură este vorba. Departamentul de urmărire penală a preluat ancheta şi a fost constituită o comisie specială.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat pentru postul public Bayerischer Rundfunk (BR) că există o suspiciune de omucidere din neglijenţă. Cu toate acestea, nicio persoană nu este în prezent considerată suspectă, conform postului BR.
Restaurantul este situat în centrul oraşului Weiden. În momentul sosirii poliţiei şi echipelor de salvare, unii dintre invitaţi, care aveau vârste între 33 şi 52 de ani, se aflau întinşi pe podea.
Poliţia caută martori pentru a relata ce s-a întâmplat.