Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a raportat o scădere importantă a numărului de noi cazuri de COVID-19 la nivel global în ultima săptămână.
Numărul de cazuri noi la nivel mondial a scăzut cu 19% prin comparaţie cu numărul raportat în cursul săptămânii precedente, în timp ce numărul de noi decese asociate COVID-19 a rămas similar cu cel din săptămâna anterioară, a afirmat OMS în raportul său epidemiologic săptămânal.
Au fost raportate puţin peste 16 milioane de cazuri noi
În şase regiuni ale OMS au fost raportate puţin peste 16 milioane de cazuri noi şi puţin sub 75.000 de noi decese.
Pandemia a atins un vârf în ultima săptămână a lunii ianuarie, cu peste 22 de milioane de cazuri, scrie Agerpres. Cifrele au început să scadă la începutul lunii februarie.
OMS a raportat şi o creştere constantă a sub-variantei BA.2 a Omicron
Cu toate acestea, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a raportat nu doar o scădere a noilor cazuri de COVID-19, ci şi o creştere constantă a sub-variantei BA.2 a Omicron care se poate transmite şi mai rapid.
BA.2 a reprezentat mai mult de o cincime din toate cazurile Omicron raportate la nivel global la începutul lunii februarie. BA.2 este în creştere atât în ţările cu o pantă ascendentă a numărului de cazuri de Omicron, cât şi în cele în care s-a înregistrat o scădere a cazurilor cu această variantă de coronavirus, a indicat organizaţia.