6.2 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjViitorul Pandurii a intrat în insolvență

Viitorul Pandurii a intrat în insolvență

Clubul de fotbal Viitorul Pandurii Târgu Jiu, controlat de omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină, a intrat în insolvență.

Administrator judiciar a fost numită firma FORINSOLV SPRL, cu un onorariu lunar de 3.000 de lei. Clubul nu își mai poate achita datoriile, cu toate că recent echipa a fost în cantonament în Turcia. Până în luna aprilie pot fi depuse cereri de către creditori, iar pe 30 mai a fost stabilit termenul de fond.

„Soluţia pe scurt: Încheiere nr. 7 A Admite cererea formulată de debitoarea ASOCIAȚIA CLUBUL SPORTIV VIITORUL PANDURII TG.JIU, cu sediul în municipiul Târgu Jiu, strada Tudor Vladimirescu, nr. 37, etaj 1, biroul 11, județul Gorj, având CUI: RO 31767403, înmatriculată la Registrul Asociațiilor și Fundațiilor sub nr.2/14.09.2017, reprezentată prin președinte Tudor Călin Vladimirescu. În temeiul art. 66, raportat la art.71 din Legea nr.85/2014, Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului ASOCIAȚIA CLUBUL SPORTIV VIITORUL PANDURII TG. JIU. În temeiul art. 73 din Legea privind procedura insolvenţei.

Numeşte administrator judiciar FORINSOLV SPRL, cu un onorariu fix de 3000 lei/ LUNĂ – ce va fi suportat din averea debitoarei, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.58 din lege. În temeiul art.100, cu aplicarea art.99 alin.1 şi 3 din Legea nr.85/2014…În temeiul art. 74, obligă pe debitor în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. (1).

În temeiul art.76, dispune comunicarea prezentei hotărâri către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicție se află sediul debitorului declarat la registrul corespunzător, respectiv Judecătoriei Tg. Jiu şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. În temeiul art. 39 alin.2 din lege, dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar, iar în lipsa disponibilităților în cont se va utiliza fondul de lichidare.

Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţă 4.04.2022; Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, şi publicarea în BPI tabelului preliminar al creanţelor la 18.04.2022. Fixează termenul limită de depunere a contestaţiilor la 2.05.2022. Fixează termenul de soluţionare a contestaţiilor la 16.05.2022. Fixează termenul pentru definitivarea tabelului creanţelor la 30.05.2022. Fixează data primei ședințe a adunării creditorilor la 7.03.2022, ora 15.00, la sediul administratorului judiciar. Termen de fond, 30 mai 2022. Cu apel. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, la Tribunalul Gorj. Admite cererea. Deschide procedura generală a insolvenței, conform Tribunalului Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS