Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a transmis că, în actualul context de securitate din regiune, ţara noastră a fost consultată îndeaproape de către Statele Unite şi a oferit asigurări că România este protejată, scrie adevărul.
Ministrul Aurescu a declarat sămbătă, într-o emisiune la Antena 3, că situaţia de securitate din regiune „rămâne în continuare foarte tensionată”.
„Am constatat în ultimele zile o serie de declaraţii ale părţii ruse care susţine că o parte a trupelor din proximitatea Ucrainei şi din regiunea Mării Negre au început să se retragă. Pe de altă parte, constatăm, potrivit informaţiilor de specialitate din mediul aliat, că această informaţie nu se confirmă, dimpotrivă, informaţiile disponibile arată că partea rusă continuă să consolideze prezenţa militară la frontiera cu Ucraina. În acelaşi timp, constatăm o mutare interesantă a Federaţiei Ruse, prin solicitarea adresată de către Duma de Stat Preşedintelui Putin de a recunoaşte ca entităţi independente regiunile separatiste din estul Ucrainei.
De asemenea, am putut să constatăm la conferinţa de presă pe care Preşedintele Putin a susţinut-o împreună cu cancelarul Germaniei, tot în această săptămână, folosirea de către Preşedintele Putin a termenului de “genocid” cu privire la situaţia din estul Ucrainei. Prin urmare, elementele pe care le avem la dispoziţie nu ne arată nicio dezescaladare, nicio detensionare a situaţiei de criză”, a transmis ministrul de Externe.
România a fost implicată activ în redactarea propunerilor NATO
Bogdan Aurescu a explicat că, în documentul pe care Statele Unite l-au înaintat Federaţiei Ruse pe 26 ianuarie, care continea propuneri pentru dezescaladarea situaţiei, se regăsesc şi îndemnuri la dialog.
„Mai trebuie spus că România a fost foarte activ şi profund implicată în redactarea acestor propuneri ale NATO pe de o parte – ele au fost elaborate cu contribuţia substanţială a României şi cu decizia României ca stat membru NATO, pe de altă parte – în redactarea de către Statele Unite a propunerilor pe care le-a înaintat tot pe 26 ianuarie părţile ruse. Noi am fost consultaţi îndeaproape de Statele Unite, am transmis observaţii şi comentarii, iar ele au fost incluse în documentul care a fost transmis părţii ruse”, a precizat Aurescu.
Ministrul de Externe a mai subliniat că Rusia „ar trebui să înţeleagă că orice fel de acţiune agresivă, asertivă, pe care o întreprinde în vecinătatea Alianţei Nord-Atlantice este întâmpinată cu o reacţie proporţională de răspuns”.
„Pentru că, până la urmă, tot ceea ce a făcut Alianţa Nord-Atlantică, toate măsurile care au fost luate după 2014, după invadarea ilegală a Peninsulei Crimeea, au fost măsuri de reacţie la ceea ce Federaţia Rusă a făcut, măsuri pur defensive care au constat în crearea prezenţei înaintate a NATO pe Flancul Estic”, a mai explicat acesta.