4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn tânăr a primit 15 amenzi de circulaţie în 6 minute

Un tânăr a primit 15 amenzi de circulaţie în 6 minute

Polițiștii din Mureș i-au aplicat unui tânăr, de 21 de ani, 15 sancțiuni contravenționale într-o singură noapte, informează Observatornews.

Potrivit IJP Mureș, sâmbătă dimineață, la ora 2.34, polițiștii de la Rutieră au făcut semn să oprească unei mașini care circula în Piața Trandafirilor din Târgu Mureș, întrucât șoferul manifesta un comportament agresiv.

Acesta nu s-a conformat semnalelor polițiștilor și și-a continuat deplasarea, polițiștii pornind în urmărirea mașinii. În timpul urmăririi, șoferul a provocat un accident soldat cu pagube materiale.

În urma investigațiilor efectuare, polițiștii au identificat un tânăr, în vârstă de 21 de ani, bănuit de comiterea faptelor.

Ce infracţiuni a săvârşit şoferul

Conform IPJ Mureș, tânărul şofer a săvârșit următoarele contravenții:

  • ora 02.34 Piața Trandafirilor: nerespectarea indicațiilor polițistului rutier; nerespectarea regulilor privind mersul cu spatele; nepurtarea centurii de siguranță; neoprirea la semnalul regulamentar al polițiștiilor. Valoarea totală a sancțiunilor: 1.640 de lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.
  • ora 02.34 strada Ștefan cel Mare – bld. 1 Decembrie 1918: nesemnalizarea la schimbarea direcției de mers; circulația pe sensul opus de deplasare. Valoarea totală a sancțiunilor: 1.160 de lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.
  • ora 02.35 strada Buday Nagy Antal: nesemnalizarea la schimbarea direcției de mers; circulația pe sensul opus de deplasare. Valoarea totală a sancțiunilor: 1.160 de lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.
  • ora 02.35 Calea Sighișoarei intersecție cu strada Pomicultorilor: nerespectarea obligației de oprire la apropierea și la trecerea autospecialei cu regim prioritar carea avea în funcțiune semnalele speciale luminoase și acustice din care a rezultat un accident cu pagube materiale; nerespectarea obligației de a transcrie transmiterea dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la înstrăinarea autoturismului. Valoarea totală a sancțiunilor: 4.060 de lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile, totodată și reținerea certificatului de înmatriculare a autoturismului.
  • ora 02.36 Calea Sighișoarei: circulația pe sensul opus de deplasare. Valoarea totală a sancțiunilor: 1.160 de lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.
  • ora 02.38 strada Sârguinței: nesemnalizarea la schimbarea direcției de mers; circulația pe sensul opus de deplasare. Valoarea totală a sancțiunilor: 1.450 de lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.
  • ora 02.40 strada Cernavodă: nesemnalizarea la schimbarea direcției de mers; circulația pe sensul opus de deplasare. Valoarea totală a sancțiunilor: 1.160 de lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.

În total, sancțiunile aplicate ajung la 11.890 de lei, fiind luată măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România de 420 de zile și reținerea certificatului de înmatriculare a autoturismului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS