2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSancţiunile UE contra Rusiei includ gazoductul Nord Stream 2

Sancţiunile UE contra Rusiei includ gazoductul Nord Stream 2

Pachetul de sancţiuni pregătit de Uniunea Europeană în cazul în care Rusia invadează Ucraina include măsuri care vizează gazoductul Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania, a anunţat luni cancelarul austriac Karl Nehammer, informează Digi24.

„Certificarea (conductei) va fi atunci oprită (dacă Rusia invadează). Nu există niciun dubiu în acest sens. Prin urmare, aceasta înseamnă că Nord Stream 2 face parte din sancţiuni”, a spus oficialul austriac la o conferinţă de presă.

Gazoductul, care ar urma să livreze gaz rusesc în Germania, ocolind Ucraina, nu este încă operaţional, fiind aşteptate aprobările autorităţilor de reglementare din Germania şi UE, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Washingtonul a avertizat deja că Nord Stream 2 nu va intra în funcţiune dacă Moscova va ataca Ucraina.

Uniunea Europeană nu va impune deocamdată sancţiuni Rusiei, a declarat luni şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, respingând astfel un apel al ministrului de Externe ucrainean ca aceste sancţiuni să fie impuse acum, Kievul considerând că în acest fel Rusia ar fi descurajată să lanseze un atac contra Ucrainei. La o reuniune desfăşurată luni la Bruxelles, miniştrii europeni de Externe au aprobat un pachet de ajutor financiar pentru Ucraina constând într-un împrumut de 1,2 miliarde de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS