2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentA pretins că este medic de familie și a prescris zeci de rețete, deși nu are competențe

A pretins că este medic de familie și a prescris zeci de rețete, deși nu are competențe

Un bărbat a fost reţinut de poliţişti după ce a fost reclamat de un pacient care şi-a dat seama că prietenul adevăratului medic de familie din comuna Nocrich din Sibiu, cel care i-a ţinut locul cât a fost în concediu, este de fapt un impostor care a consultat inclusiv copii şi a prescris reţete.

Conform unui comunicat de presă transmis marți de Poliția Județeană Sibiu, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au reţinut luni un sibian în vârstă de 36 de ani, pentru infracțiunile de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și acces ilegal la un sistem informatic.

Polițiștii spun că ar fi profesat, deși nu are aceste competențe

Polițiștii spun că în 5 iulie 2021 bărbatul s-ar fi prezentat la un cabinet de medicină de familie din localitatea Nocrich unde, cu încuviinţarea medicului titular, ar fi profesat deși nu are aceste competențe. Astfel, el ar fi oferit consultaţii pentru 15 persoane şi ar fi eliberat ulterior două bilete de trimitere, precum şi 20 de reţete medicale compensate, conform HotNews.

Printre pacienţii trataţi de pretinsul medic se numără adulţi şi copii, inclusiv un bebeluș de 1 an şi 3 luni.

Bărbatul care a pretins că este medic de familie „ar fi folosit user-ul şi parola furnizate de medicul real“

Bărbatul care a pretins că este medic de familie „ar fi folosit user-ul şi parola furnizate de medicul real, ar fi introdus date în aplicaţia informatică ce este conectată la sistemul de asigurări de sănătate în vederea decontării serviciilor prestate, sume decontate ulterior”.

El a fost reținut pentru 24 de ore, iar marți va fi dus la unitatea de parchet competentă pentru luarea unei măsuri preventive.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS