11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateTranspiraţia abundentă sau hiperhidroza. Ce soluţii sunt eficiente?

Transpiraţia abundentă sau hiperhidroza. Ce soluţii sunt eficiente?

Hiperhidroza reprezintă o afecțiune medicală ce afectează între 1% și 3% din populație și care se caracterizează prin transpirație abundentă, ce depășește nevoile organismului pentru termoreglare, ca urmare a unei reacții excesive a glandelor sudoripare. În general, hiperhidroza este localizată și implică zona palmelor, axilelor, picioarelor și zona inghinală, foarte rar fiind de tip generalizat.

Transpirația în sine este inodoră și este formată în mare parte din apă, dar atunci când bacteriile de pe piele intră în contact cu picăturile de transpirație, se formează un miros specific.

Pentru persoanele diagnosticate cu această afecțiune, controlul simptomelor și al factorilor ce o agravează reprezintă o provocare zi de zi.

O soluție la îndemână

Prima opțiune o reprezintă produsele antiperspirante care fac oricum parte din rutina zilnică de îngrijire. Acestea pot fi mai mult sau mai puțin eficiente, în funcție de compoziție. Antiperspirantele ce conțin doar compuși naturali sunt, în general, mai puțin potente comparativ cu cele care conțin săruri de aluminiu care acționează prin blocarea glandelor sudoripare.

Iontoforeza

Un tratament introdus în practică acum mai mult de 50 de ani este iontoforeza, procedură ce se folosește de efectul curentului de joasă tensiune aplicat la nivelul zonei unde se manifestă hiperhidroza.

Deși felul în care iontoforeza funcționează nu este pe deplin elucidat până la momentul actual, se consideră că prin intermediul acestei proceduri este blocată calea transpirației înspre suprafața pielii, funcționând asemenea unui dop.

Această terapie durează între 20 și 30 de minute și se repetă de mai multe ori pe săptămână, în funcție de recomandările medicului dermatolog.

Toxina botulinică

O altă soluție contra hiperhidrozei este reprezentată de toxina botulinică A ce este administrată sub formă injectabilă de către medicii dermatologi. Aceasta este utilizată în special pentru zona axilelor, dar există cazuri în care este folosită cu succes și în cazul palmelor și tălpilor. Această toxină blochează semnalele nervoase responsabile cu activarea glandelor sudoripare și astfel acestea sunt împiedicate să producă secreții în exces. Efectul în urma injectării în fiecare axilă în 20-25 de locuri durează până la 14 luni.

Medicamente pe bază de prescripție medicală

Dacă toate aceste tratamente au eșuat, medicii pot prescrie medicamente ce se eliberează doar pe bază de prescripție medicală și care stopează activitatea glandelor sudoripare. Acest tip de tratament nu este recomandabil tuturor și trebuie urmat numai sub îndrumarea unui medic deoarece prezintă o serie largă de efecte adverse.

Intervenţii chirurgicale

Pentru pacienții în cazul căror hiperhidroza este la un nivel avansat, există intervenții chirurgicale, dar care sunt utilizate rar pentru că prezintă un grad mai ridicat de risc, cu posibile complicații și în plus, sunt ireversibile. Există mai multe tipuri de intervenții chirurgicale, cum sunt cele în care sunt secționați nervii din axilă care activează în mod fiziologic glandele sudoripare sau nervii simpatici responsabili cu transpirația.

Concluzia

Dacă vă confruntați cu simptome caracteristice hiperhidrozei, este important să vă adresați medicului dumneavoastră deoarece recomandările primite pot duce la ameliorarea afecțiunii și creșterea calității vieții.

Valentina Ghimpău

Sănătate de la Farmacist specialist,

Vă mulțumesc că m-ați citit!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS