Doi tineri, un bărbat de 31 de ani şi o fată de 22 de ani au fost bătuţi cu bestialitate joi, în comuna Breasta, judeţul Dolj. Este vorba despre Doru Câplea, preşedintele TNL Dolj şi Bianca Epure, preţedintele TNL Craiova. În spatele acestui conflict ar sta nişte dispute care au început cu mai bine de o săptămână în urmă, când alţi doi bărbaţi au fost bătuţi tot în comuna Breasta. Primarul Ion Vizitiu a fost acuzat că ar avea legătură cu aceste bătăi, însă el spune că este doar victima unor înscenări şi că se simte hărţuit.
Bătaia cu pumni şi picioare a avut loc joi după-amiază, când Doru Câplea şi Bianca Epure susţin că se aflau în comuna Breasta şi distribuiau nişte ziare în curţile oamenilor. Buba a fost, de fapt, că în ziarele respective se afla un articol care îl acuza pe primarul Ion Vizitiu că vrea să concesioneze terenul satului de vacanţă al comunei pentru o sumă prea mică.
După ce au distribuit ziarele, cei doi tineri au fost bătuţi. „Am mers împreună cu colega mea să distribuim ziare. Am lăsat maşina undeva la mijlocul drumului şi eu am început dintr-o parte a satului Valea Lungului, ea din cealaltă parte. După ce eu am terminat ziarele, m-am îndreptat spre maşină. La un moment dat, un bărbat a oprit maşina la câţiva metri de mine, s-a dat jos şi mi-a dat un pumn, fără să avem niciun conflict. Pur şi simplu am crezut că vine să îmi spună ceva şi el m-a lovit. Am început să fug spre magazinul din sat şi el a luat maşina şi a apoi a venit rapid cu alţi trei bărbaţi.
M-au bătut cu pumnii şi picioarele, îngrozitor. S-a văzut că a fost ceva organizat şi premeditat, altfel nu aveau cum să apară aşa, de nicăieri. Ce mă şochează este faptul că la magazin erau mulţi oameni, dar nimeni nu a reacţionat în niciun fel“, a povestit Doru Câplea.
Tânăra, cu sângele şiroaie pe faţă după ce au bătut-o două femei
Tânăra care îl însoţea pe Doru Câplea a fost umplută de sânge. „După ce am terminat de distribuit ziarele, plecasem spre maşină, să mă întâlnesc cu colegul meu. Dintr-o dată, o maşină a oprit în apropierea mea. Au ieşit două femei, m-au înjurat foarte urât şi au început să mă bată. Au dat cu mine într-un şanţ de beton, m-au lovit cu pumnii şi cu picioarele. De asemenea, m-au dat cu capul de ciment. De acolo am avut şi rana la cap de unde mi-a curs foarte mult sânge. Incredibil a fost faptul că oamenii care au văzut bătaia le spuneau doar să îşi acopere faţa. Apoi a venit poliţia, ambulanţa şi am ajuns la spital. Şi azi (n.r. vineri) suntem tot la spital, să ne luăm certificate de la IML“, a declarat Bianca Epure.
Fratele primarului, recunoscut de Doru Câplea drept unul dintre agresori
După tot acest scandal, Doru Câplea spune că a început să facă cercetări şi şi-a dat seama, din fotografiile de pe Facebook ale primarului din Breasta, că unul dntre agresorii săi ar fi chiar fratele edilului. „Am făcut căutări şi am descoperit pe Facebook că primul agresor, cel care început scandalul şi mi-a dat primul pumn este chiar fratele primarului“, a spus Doru Câplea.
Pe 18 februarie a mai avut loc încă un scandal tras la indigo la Breasta. Şi atunci au fost bătute două persoane, care înainte de conflict fuseseră la Primăria Breasta şi ar fi încercat să filmeze şi să îi tragă la răspundere pe funcţionarii din primărie pentru diverse lucruri. Pe reţelele de socializare, cei doi bărbaţi agresaţi au acuzat că primarul ar fi implicat.
Practic, la mijloc ar fi mai multe clinciuri între simpatizanţi sau membri ai PSD şi PNL.
Primarul din Breasta spune că este o victimă şi că se simte hărţuit
Gazeta de Sud a luat legătura cu primarul din comuna Breasta şi acesta a spus că nu are nicio legătură cu cele două conflicte, dar că tinde să creadă că este o înscenare care să îl denigreze. De asemenea, acesta a precizat că se simte o victimă în toată această poveste şi că nu are cunoştinţă ca fratele său să fie implicat în bătaia celor doi tineri de joi.
„Nu cred că fratele meu este implicat, nu cred treaba asta. Când a avut loc conflictul respectiv eu eram să îmi iau copiii de la şcoală din Craiova. Nu i-am văzut personal pe cei care au fost bătuţi, am văzut imaginile pe Facebook şi în presă. Dumnevoastră ştiţi că de vreo săptămână se tot încearcă să se spună ba că primarul bate pe cineva, ba fratele primarului, ba oameni de-ai primarului. Ce pot să vă spun? De atunci toată familia se simte hărţuită.
La început au venit două persoane la primărie cu telefonul în mână să filmeze. Eu i-am ntrebat de ce mă filmează dacă nu sunt de la presă. Au început să spună că nu purtăm masca de protecţie în birou. De asemenea, că nu e rampă pentru persoane cu handicap, diverse lucruri. După care au intrat prin toate birourile primăriei, să hărţuiască toţi funcţionarii, s-au luat de toată lumea.
Făceau mişto de poliţiştii locali, că ce salariu au, etc. Apoi am auzit că s-au mai luat de oameni pe stradă şi că cineva i-ar fi bătut. Aşa am auzit că există o anchetă a poliţiei în legătură cu acest lucru. Sau există posibilitate să se fi zgâriat între ei, apoi să zică faptul că au fost oamenii primarului“, a povestit Ion Vizitiu, primarul comunei Breasta.
Conflictul mocneşte
Aşadar, primarul susţine că nu are nicio legătură cu niciunul dintre două conflicte. Însă, atât din declaraţiile acestuia, cât şi din cele ale lui Doru Câplea, preşedintele TNL Dolj şi directorul Sucursalei Regionale a Poştei, reiese faptul că există un conflict mocnit. Primarul susţine că i se pare ciudat ca directorul regional al Poştei să distribuie un ziar în Breasta, ziar care conţinea un articol defăimător despre el.
„Directorul Poştei pe regiune, să împartă ziare în comuna Bresta, ziare care au un articol defăimător la dresa mea, eu ce aş mai putea să cred? Domnul Câplea pur şi simplu a împărţit ziare cu o ştire falsă despre mine. Mă rog, dacă asta e atitudinea dumnealui, nu am ce să zic. Ce pot să zic este că sunt hărţuiţi. Eu am doi copii la şcoală, vă daţi seama că este greu. Eu spun că fratele meu nu a fost implicat în aşa ceva. Ce am auzit eu că s-a întâmplat ieri este că Doru Câplea ar fi zis cuiva că o să mă dea pe mine jos din scaunul de primar. Un copil l-ar fi scuipat, apoi s-ar fi luat la ceartă şi au sărit mai mulţi şi l-au bătut. Mai multe nu ştiu.
Toţi cetăţenii din Breasta, şi cei care m-au votat şi cei care nu m-au votat, sunt tot oamenii primarului. Eu sunt primarul tuturor oamenilor. Probabil i-a deranjat că în ziarele acelea era o ştire falsă despre mine. E regretabil ce s-a întâmplat. Dar nici eu nu ştiu cine este în spatele acetei campanii împotriva mea. Eu nu am făcut rău nimănui. Sunt primar de un an şi jumătate şi deja au început să mă hărţuiască în ultimul hal“, a spus primarul.
„Am distribuit ziarul în timpul meu liber“
De cealaltă parte, Doru Câplea a declarat că distribuirea ziarului nu are nicio legătură cu funcţia lui de la Poştă. „Am distribuit ziarul în timpul meu liber, în calitatea mea de tânăr liberal. Nu are nicio legătură cu poşta. Noi, ca tineri liberali, doar ne-am făcut datoria să ajutăm populaţia să se informeze“, a spus preşedintele TNL Dolj.
În articolul de la care se spune că a pornit scandalul de joi se vorbeşte despre faptul că Primăria Breasta doreşte să concesioneze terenul din satul de vacanţă al comunei pe un preţ derizoriu.
„Propunerea concesionării a venit de la doamna vice. Noi avem nişte cheltuieli cu acel sat de vacanţă, aşa că s-a gândit să concesionăm terenul. Am zis că ar fi bine să vină un investitor, să facă o zonă de agrement ceva. În acest fel s-ar crea locuri de muncă şi s-ar face un loc frumos pentru oamenii din comună. Nu ştiu dacă este foarte puţin 0,15 lei pe metrul pătrat. Noi concesionăm doar terenul, nu cabanele. Acesta este preţul în urma evaluării făcute de o firmă specializată. Nu îi ştiu numele că nu am dosarul în faţă. Deocamdată nu avem cereri pentru concesionarea terenului de acolo. Dar aşteptăm hotărârea de consiliu, apoi îl vom scoate la licitaţie“, a mai spus Ion Vizitiu.
Poliţia face cercetări
Inspectoratul de Poliţie Dolj a confirmat ambele conflicte de la Breasta. În urma scandalului iniţial, care a avut loc pe 18 februarie, poliţiştii spun doar că sunt cercetaţi trei tineri cu vârste cuprinse între 25 şi 31 de ani. De asemenea, după bătaia de joi, 24 februarie, a fost deschis un alt dosar penal pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.