2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRusia, exclusă de la Eurovision 2022

Rusia, exclusă de la Eurovision 2022

Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU) a anunțat că niciun artist care reprezintă Rusia nu va participa la ediția de anul acesta a concursului Eurovision, informează Antena3.

„Decizia reflectă îngrijorarea că, în contextul crizei fără precedent din Ucraina, reprezentanții Rusiei ar aduce prejudicii de imagine competiției. (…)

EBU este o organizație membră apolitică a radiodifuzorilor, angajată să susțină valorile serviciului public.

Rămânem dedicați protejării valorilor unei competiții culturale care promovează schimbul și înțelegerea internațională, reunește publicul, celebrează diversitatea prin muzică și unește Europa pe o singură scenă”, au transmis reprezentanții Eurovision.

Artiștii ruși protestează împotriva războiului din Ucraina

Artiști din mai multe țări au criticat acțiunile Rusiei din Ucraina.

Criticul de teatru Elena Kovalskaya a anunțat că demisionează de la conducerea Centrului Teatral Meyerhold, din Moscova.

”E inacceptabil să lucrezi și să fii plătit de un criminal”, a spus aceasta.

Și Vladimir Jurowski, director muzical al Operei de Stat Bavareze și dirijor principal al Orchestrei Simfonice Radio Berlin, și-a manifestat dezaprobarea față de deciziile liderului rus și a transmis că va schimba programul a două concerte care vor avea loc weekendul acesta la Berlin, înlocuind „Marșul slav” al lui Ceaikovski cu imnul Ucrainei, potrivit Cultură la Dubă.

Dirijorul rus Valery Gergiev și pianistul Denis Matsuev, ambii susținători și apropiați ai lui Vladimir Putin, au fost înlăturați din turneul pe care Filarmonica din Viena trebuia să îl înceapă vineri seară în Statele Unite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS