6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaCehia își închide spațiul aerian pentru avioanele rusești

Cehia își închide spațiul aerian pentru avioanele rusești

Republica Cehă a interzis companiilor aeriene ruseşti să zboare spre această ţară central-europeană începând de sâmbătă şi ia în considerare măsuri suplimentare împotriva Rusiei pentru invazia sa în Ucraina, pe lângă sancţiunile convenite de Uniunea Europeană, informează Agerpres.

Interzicerea zborurilor afectează rutele Praga-Moscova şi Praga-St. Petersburg, a declarat ministrul transporturilor, Martin Kupka.

Pentru a ajuta Ucraina, guvernul ceh va trimite combustibil şi sânge şi va aloca 300 de milioane de coroane (13,64 milioane de dolari) pentru ajutorarea refugiaţilor, a declarat vineri premierul Petr Fiala.

Praga va accelera, de asemenea, ieşirea din două bănci internaţionale înfiinţate în perioada sovietică, iar Ministerul de Finanţe va analiza accesul companiilor ruseşti la fondurile publice cehe, a declarat Fiala.

Fiala a declarat că poziţia cehă a fost mai dură decât cea a unor parteneri din Europa de Vest din cauza amintirii invaziei lansate de sovietici în Cehoslovacia în 1968.

Premierul a mai anunţat că permisele de şedere ale cetățenilor ruși vor fi revizuite în funcţie de sancţiunile decise de UE.

Guvernul de la Praga a anunţat joi că va închide două consulate ruseşti şi nu va mai elibera vize standard pentru ruşi.

Registrul ceh al domeniilor web a blocat site-uri despre care a spus că răspândesc dezinformări în legătură cu invazia, a declarat grupul CZ.NIC, adăugând că a acţionat la recomandarea guvernului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS