2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAnonymous afirmă că a "spart" baza de date a Ministerului Rus al Apărării

Anonymous afirmă că a „spart” baza de date a Ministerului Rus al Apărării

Grupul de hackeri Anonymous afirmă că a „spart” baza de date a Ministerului Rus al Apărării, după ce anunţase o „ofensivă” împotriva Rusiei, ca reacţie la invadarea Ucrainei. 

Anonymous a oferit şi o adresă electronică la care puteau fi văzute documentele confidenţiale ale ministerului, dar aceasta a devenit repede inactivă. Hackerii au retras de pe Twitter şi postarea prin care îşi anunţau succesul. 

Grupul de presă Russia Today a anunţat că a fost, şi el, ţinta unui atac cibernetic. Anonymous a afirmat, ulterior, că a scos temporar din funcţiune chiar site-ului oficial al Kremlinului care, într-adevăr, era inaccesibil în această dimineaţă. 

Ministerul ucrainean al Apărării a solicitat joi unor experți în securitate cibernetică să înființeze echipe de hackeri care să apere infrastructura ucraineană și să lanseze atacuri cibernetice asupra forțelor invadatoare ale Rusiei, a declarat unul dintre experți pentru Reuters.

O postare distribuită pe forumurile hackerilor a cerut comunității de securitate cibernetică a țării să „să se implice în apărarea cibernetică a țării noastre”, se arată în raport.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS