SCMU Craiova își continuă forma bună din campionat și după etapa a 20-a. Formația alb-albastră s-a impus, sâmbătă seară, în Sala Polivalentă, în fața Rapidului, scor 3-0 (25-20, 25-16, 26-24) și astfel a bifat cel de-al 6-lea succes consecutiv în propriul fief.
Chiar dacă prezența în play-off-ul Diviziei A1 era deja asigurată din etapa precedentă, trupa lui Pascu s-a mișcat bine și cu Rapid și a demonstrat că se poate motiva și în jocurile mai puțin tensionate. Mici probleme au fost doar în primul set, pentru că gruparea bucureșteană a încercat pe cât posibil să stea în coasta oltenilor. Pe finalul actului, Lică și compania au tranșat jocul în favoarea lor și au trecut în avantaj pe tabelă după 25-20.
Setul doi a fost floare la ureche pentru SCMU, care s-a impus cu 25-16, dar în actul al treilea a fost nevoie de prelungiri pentru a închide meciul (scor 26-24).
În etapa următoare, penultima din sezonul regular, SCMU Craiova se va deplasa la Unirea Dej.
Citește și: Voleibalistele lui Zlotea, fără nicio șansă la Târgoviște