6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBrazilia, neutră în conflictul ruso-ucrainean

Brazilia, neutră în conflictul ruso-ucrainean

Brazilia va continua să îşi menţină neutralitatea şi nu se va poziţiona faţă de invadarea Ucrainei de către Rusia, a declarat duminică preşedintele statului sud-american după o convorbire telefonică cu omologul rus Vladimir Putin, relatează AFP.

“Nu vom lua parte, vom continua în neutralitate şi vom ajuta cât putem identificarea unei soluţii. Vrem pace, dar nu vrem să ne atragem consecinţe aici”, a declarat preşedintele Jair Bolsonaro, amintind, de asemenea, că ţara sa “depinde foarte mult” de îngrăşămintele ruseşti.

“Am vorbit mai devreme cu preşedintele Putin, peste două ore de conversaţie, am vorbit despre multe lucruri (…) Bineînţeles că a spus ceva despre Ucraina şi păstrez asta pentru mine fără a intra în detalii aşa cum aţi dori dumneavoastră”, a declarat reporterilor Jair Bolsonaro la o conferinţă de presă organizată la Guaruja, în statul Sao Paulo din sud-estul ţării.

Preşedintele brazilian este prorus

Preşedintele brazilian a evitat să critice Rusia pentru invadarea Ucrainei. Joia trecută, el s-a delimitat de poziţia vicepreşedintele Hamilton Mourao, care a spus că “Brazilia nu este de acord cu o invazie a teritoriului ucrainean”.

Jair Bolsonaro a dat asigurări că Brazilia a lucrat “activ” pentru ca rezoluţia dezbătută în Consiliul de Securitate al ONU, blocată de dreptul de veto al Rusiei, să nu conţină verbul “condamna”, care a fost înlocuit cu “deplânge”.

Brazilia, în prezent membru nepermanent al Consiliului de Securitate, a votat în favoarea acestei rezoluţii. Cu toate acestea, nu a semnat o declaraţie a ţărilor membre ale Organizaţiei Statelor Americane (OSA) în care acestea “condamnă ferm invadarea ilegală, nejustificată şi neprovocată a Ucrainei de către Federaţia Rusă”.

Jair Bolsonaro s-a întâlnit cu Vladimir Putin în urmă cu două săptămâni în timpul unei vizite în Rusia. După întâlnire, şeful statului brazilian a asigurat că omologul său rus urmăreşte “pacea” şi că Brazilia este solidară cu orice ţară care încearcă să rezolve conflictele pe cale paşnică. Deplasarea la Moscova i-a adus preşedintelui Bolsonaro critici din partea Statelor Unite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS