2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaUn miliardar japonez donează un miliard de yeni Ucrainei

Un miliardar japonez donează un miliard de yeni Ucrainei

Un miliardar din Japonia donează 1 miliard de yeni, adică aproximativ 7,7 milioane de euro guvernului de la Kiev. Acesta i s-a adresat preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski prin intermediul unei scrisori, relatează Kyodo şi AFP. Banii sunt pentru acţiuni umanitare, este mesajul transmis de japonez şi citat de Agerpres.

Hiroshi Mikitani, fondatorul companiei de comerţ electronic Rakuten, precizează în scrisoare că banii sunt destinaţi „activităţilor umanitare, pentru ajutarea persoanelor din Ucraina care sunt victime ale violenţei”, denunţând totodată atacul rus drept o „sfidare a democraţiei”.

Mikitani aminteşte că a fost la Kiev în 2019 şi s-a întâlnit cu Zelenski şi îşi exprimă „speranţa sinceră că Rusia şi Ucraina vor putea rezolva această problemă în mod paşnic, iar poporul ucrainean va putea să-şi regăsească pacea cât mai curând posibil”, mai scriu sursele citate de Agerpres.

Guvernul japonez a anunţat o serie de măsuri împotriva Moscovei vizând sectorul financiar şi exporturi sensibile, cum sunt componentele electronice.

În plus faţă de primele sancţiuni anunţate, noile măsuri adoptate de Tokyo „cuprind îngheţarea unor active şi suspendarea eliberării de vize pentru persoane şi organizaţii ruse”, a anunţat vineri premierul nipon Fumio Kishida, după o reuniune online a liderilor din G7, grupul celor mai industrializate şapte ţări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS