Un transport de carburanţi şi alimente către Ucraina a fost deja realizat, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, care a menţionat că mai multe camioane încărcate cu paturi, saltele, saci de dormit au fost trimise în taberele de refugiaţi ridicate la Suceava şi Siret, informează News.ro.
“Potrivit raportului prezentat de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, începând de ieri, în baza deciziei premierului, a fost deja efectuat un transport de carburanţi şi alimente către Ucraina.
Este vorba de zeci de vagoane, care au fost încărcate şi puse în mişcare. Aceste lucruri sunt coordonate şi cu autorităţile ucrainiene.
Totodată, în afară de carburant, sunt mobilizate cantităţi importante de alimente şi apă, toate acestea urmând să ajungă la Siret.
La aceste eforturi aş adaugă cele trei camioane cu circa 600 de elemente complete: paturi, saltele, lenjerii, perne, saci de dormit, care au ajuns deja în tabăra de refugiaţi organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă la Suceava şi alte patru camioane care urmează să ajungă la Botoşani într-o altă tabăra de refugiaţi organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă”, a afirmat, luni, Dan Cărbunaru.
Al doilea transport pleacă luni
El a menţionat că pe plaftorma guvernamentală de ajutorare a Ucrainei au fost colectate pentru 3.000 de oferte, iar aceste produse au început să ajungă la cei care au nevoie de ele.
“Autorităţile guvernamentale sprijină şi se coordonează cu eforturile societăţii civile pe platforma guvernamentală <<Ucraina. Împreună ajutăm mai mult>> sunt deja colectate peste 3.000 de oferte de ajutor care constau în hrană, alimente, produse de igienă, medicamente şi chiar facilităţi de cazare.
Peste aproximativ o oră va pleca din Bucureşti un al doilea transport, preluat de camioanele ISU din această ofertă de ajutor colectată de pe platforma guvernamentală. Este vorba de medicamente şi alte produse sanitare, care vor pleca spre graniţa de nord a ţării, urmând a ajunge la cetăţenii ucraineni.
Aceste transporturi vor continua. Aseară a fost primul, în cursul acestei zile va fi un al treilea care va pleca spre graniţa de nord a ţării”, a transmis Dan Cărbunaru.