7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi Ucraina800 de studenţi indieni fugiţi din Ucraina, cazaţi într-o comună din Suceava

800 de studenţi indieni fugiţi din Ucraina, cazaţi într-o comună din Suceava

Sala de sport din orașul Milișăuți, judeţul Suceava, găzduiește peste 800 de studenți indieni care erau la studii în Ucraina și care au intrat în România prin Vama Siret, după mai multe zile de aşteptare. Au primit un pat cald, iar localnicele le-au pregătit sarmale de post, căci indineii nu mănâncă nici vită, nici porc. Studenții ar urma să ajungă în termen cât mai scurt la București, pentru a pleca spre India, informează Observatornews.

Sute de studenţi indieni, care au fugit din calea războiului din Ucraina, şi-au găsit adăpostul într-o sală de sport din comuna suceveană Milişăuţi.

Studenţii indieni au fost însoţiţi de doi angajaţi ai Ambasadei Chinei la Bucureşti.

„Am avut 800, am mai rămas cu 600, mai vin alţii 200 care vor sta aici până cel puţin mâine dimineaţă.  Am avut un grup de femei care au pregătit masă şi sanvişuri. Si dimineaţă, si acum după amiază“, a declarat primarul din Milişăuţi, Vasile Cărare. 

„Am pregătit sarmale. 1300 am făcut, numărate. Li s-au părut bune, „very good” au zis. Două ore am muncit vreo zece femei“.

Calvarul drumului până în România

În Ucraina a nins, a fost foarte frig, iar studenţii au mers foarte mult pe jos.

Aseară, când am văzut cum au venit, speriați, flămânzi, uzi la picioare… Nu poți exprima în cuvinte durerea din ochii lor“, a declarat o angajată a primăriei.

Tinerii vor să ajungă cât mai repede în ţara lor, mai ales că în ultimele zile au trăit lucruri îngrozitoare. 

„Totul e foarte bine aici, în două zile vom ajunge acasă. De patru zile nu am putut să dorm. A nins şi a fost foarte frig. Ieri-seară, când s-a aglomerat mai tare, grănicerii au tras câteva focuri în aer să se dea oamenii înapoi, a declarat un student la Medicină.

În Milișăuți au fost cazate şi familii de ucrainieni. Unele în case, altele în corturi special amenajate. 

În şase zile de război, peste 500.000 de ucrainieni au fugit din faţa gloanţelor. Autorităţile se aşteaptă la câte 50 de mii de refugiaţi pe zi, în România, dacă luptele se intensifică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS