2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn grup de ruși proeminenți, aflați în exil, au creat un Comitet Anti-Război care să îl tragă la răspundere pe Putin

Un grup de ruși proeminenți, aflați în exil, au creat un Comitet Anti-Război care să îl tragă la răspundere pe Putin

Un grup de ruși proeminenți aflați în exil au creat un Comitet Anti-Război care să îl tragă la răspundere pe președintele Vladimir Putin și ceilalți oficiali responsabili de lansarea unui „război fratricid” împotriva Ucrainei săptămâna trecută, transmite Radio Free Europe.

Fostul magnat și politician de opoziție Mihail Hodorkovski, cândva cel mai bogat om din Rusia, a anunțat crearea grupului care îi include, printre alții, pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, activistul de opoziție Vladimir Kara-Murza, politicianul aflat în exil Dmitri Gudkov și economistul Serghei Guriev.

Fiecare persoană implicată în invazia Ucrainei declanșată săptămâna trecută trebuie să fie trasă la răspundere

Într-o declarație la sfârșitul zilei de 27 februarie, grupul a cerut comunității internaționale „să adopte o poziție principială împotriva celor care au încălcat legile internaționale”, adăugând că fiecare persoană implicată în invazia Ucrainei declanșată săptămâna trecută trebuie să fie trasă la răspundere pentru acțiunile sale.

„Participanții direcți la invazie, precum generalii și conducerea politică a Rusiei care a trasat planul de invazie, trebuie catalogați drept criminali de război și pedepsiți pentru faptele lor”, se mai arată în comunicatul remis presei.

Declarația mai spune că „există o diferență clară între ruși, care au fost târâți împotriva voinței lor în politicile aventuroase ale lui Putin, și cei care ajută de bunăvoie regimul lui Putin în războiul fratricid dus împotriva Ucrainei”.

Comitetul Anti-Război, apel la toți adevărații patrioți ai Rusiei să se coalizeze împotriva dictaturii lui Vladimir Putin

„Comitetul Anti-Război face apel la toți adevărații patrioți ai Rusiei să se coalizeze împotriva dictaturii agresive a lui Vladimir Putin, în ciuda oricărui fel de dispute politice, diferențe ideologice și simpatii sau antipatii personale”, adaugă declarația.

Odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia au început și protestele împotriva războiului. Cel puţin 413 persoane au fost arestate în Rusia în timpul protestelor de luni împotriva războiului din Ucraina, a raportat portalul pentru drepturi civile OVD-Info, ceea ce face ca bilanţul persoanelor arestate de la începutul demonstraţiilor, joia trecută, să ajungă la 6.440, conform Agerpres. 

Aproximativ jumătate dintre arestări, 3.126, au fost realizate în timpul protestelor organizate la Moscova, în timp ce 2.084 de arestări s-au produs la Sankt Petersburg.

Omul de afaceri ruso-britanic Evgheni Lebedev, fiul miliardarului rus Aleksandr Lebedev, i-a cerul luni preşedintelui Vladimir Putin să „oprească războiul” din Ucraina, într-o scrisoare deschisă publicată în cotidianul Evening Standard, al cărui proprietar este.

„În timp ce Europa se află în pragul unui nou război şi întreaga lume este aproape de un posibil dezastru nuclear, vă implor să profitaţi de negocierile de azi pentru a pune capăt acestui teribil conflict din Ucraina”, a scris Evgheni Lebedev în scrisoarea adresată preşedintelui rus.

Oligarhul rus Oleg Deripaska a cerut luni încetarea „capitalismului de stat” în Rusia în faţa crizei provocate de sancţiunile occidentale, în urma invaziei ruse din Ucraina. El nu este singurul miliardar rus care se exprimă critic la adresa politicii lui Vladimir Putin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS