2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaPrinţul Charles: Invadarea Ucrainei de către Rusia reprezintă "o agresiune brutală"

Prinţul Charles: Invadarea Ucrainei de către Rusia reprezintă „o agresiune brutală”

Prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic, a declarat marţi că invadarea Ucrainei de către Rusia reprezintă „o agresiune brutală” şi şi-a exprimat solidaritatea cu ucrainenii care se opun acestui atac, informează Reuters.

Fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a a făcut aceste declaraţii în timpul unui discurs prin care l-a comemorat pe parlamentarul britanic David Amess, asasinat anul trecut. Prinţul Charles a spus că acea crimă a fost „un atac la adresa democraţiei, societăţii deschise şi libertăţii însăşi”, comparând-o apoi cu evenimentele din Ucraina.

„Ne exprimăm solidaritatea cu toţi aceia care se opun agresiunii brutale”

„Vedem că aceleaşi valori sunt atacate astăzi în Ucraina într-un mod inadmisibil. Prin declaraţia de aici, ne exprimăm solidaritatea cu toţi aceia care se opun agresiunii brutale”, a declarat prinţul Charles, în vârstă de 73 de ani.

Membrii familiei regale britanice se implică foarte rar în chestiuni politice

Membrii familiei regale britanice se implică foarte rar în chestiuni politice, aderând în schimb la norma constituţională care stipulează că trebuie să rămână neutri.

Cu toate acestea, sâmbătă, prinţul William – fiul cel mare al prinţului Charles – şi soţia lui, Kate, şi-au exprimat solidaritatea cu poporul ucrainean, „care se opune cu mult curaj” invaziei ruseşti.

În 2014, prinţul Charles a stârnit o dispută diplomatică atunci când unele dintre declaraţiile sale private, conform cărora preşedintele rus Vladimir Putin „procedează cam la fel ca Hitler”, au fost făcute publice.

Prinţul Charles a făcut acel comentariu după ce Rusia a anexat Peninsula Crimeea, stârnind critici din partea ministrului rus de Externe, care a spus că astfel de declaraţii sunt „inacceptabile, scandaloase” şi afectează imaginea viitorului monarh al Marii Britanii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS