Astăzi are loc a două rundă de negocieri directe între Ucraina și Rusia. în regiunea Brest, din Belarus. Zona se află la graniţa cu Polonia. Nu se știe încă ora la care va începe întâlnirea celor două părți.
Drumul delegației ucrainene către Brest este anevoios, e nevoie să facă un ocol. Ucrainenii se tem să survoleze spațiul aerian al Republicii Belarus și de aceea intră întâi în Polonia, fac un ocol și apoi ajung la granița cu Belarus.
Componența delegațiilor va fi aceeași ca la prima rundă de negocieri.
Prima rundă de negocieri a avut loc luni şi a durat șapte ore
Delegaţia rusă a fost condusă de consilierul prezidenţial Vladimir Medinski, care a declarat mai devreme că delegaţia rusă este pregătită să discute cu partea ucraineană atât timp cât va fi nevoie pentru a ajunge la acorduri. El a mai spus că delegaţiile au convenit în mod preliminar să organizeze următoarea rundă de discuţii în Belarus, adaugă TASS. În timpul negocierilor, bombardamentele ruse în Ucraina au continuat.
Publicația ucraineană Glavkom, citând surse din delegaţia ucraineană, a dezvăluit termenii avansaţi de părţi în timpul primei întâlniri.
Astfel, Rusia i-ar fi cerut Ucrainei să aprobe în parlament statutul de neutralitate al ţării şi să organizeze un referendum pe această chestiune. Partea rusă a mai cerut Ucrainei să recunoască republicile populare (autoproclamate n.r.) Doneţk şi Lugansk în graniţele administrative ale regiunilor corespunzătoare şi să renunţe la cererea ca Crimeea să fie returnată Ucrainei.
Ucraina, potrivit Glavkom, a cerut încetarea focului şi retragerea trupelor ruse de pe teritoriul său.
De altfel, condițiile Rusiei pentru soluționarea problemei din Ucraina au apărut și în discuția telefonică pe care Vladimir Putin a avut-o luni seara cu omologul său francez, Emmanuel Macron: respectarea intereselor legitime ale Rusiei în domeniul securității, recunoașterea suveranității Rusiei asupra Peninsulei Crimeea, așa numita demilitarizare și denazificare a Ucrainei și asigurarea unui statut de neutralitate a Ucrainei.