1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDrum în lucru, ocoliţi gropile! S-a măcinat primul strat de asfalt pe DJ 561A, la Moţăţei

Drum în lucru, ocoliţi gropile! S-a măcinat primul strat de asfalt pe DJ 561A, la Moţăţei

Pe drumul judeţean (DJ) 561A Giurgiţa – Moţăţei – Pleniţa – limita cu judeţul Mehedinţi, cel mai lung drum din Dolj, au apărut gropile. Este drept că drumul de 72 km este în lucru de anul trecut şi nu s-a ajuns încă la turnarea stratului de uzură, dar locurile unde primul strat de asfalt s-a măcinat au atras atenţia şoferilor.

Un cititor GdS ne-a transmis câteva imagini cu o porţiune din DJ 561A, aproape de intrarea în Moţăţei Gară, care este plină de gropi. De fapt, stratul de asfalt s-a erodat până la pietriş. „Aşa arată un asfalt proaspăt turnat. S-a asfaltat anul trecut, în toamnă, iar acum sunt gropi. Ba chiar şi plombe, pe alocuri. Au reparat asfaltul, deşi arată foarte rău“, este mesajul primit de la cititor, însoţit de câteva fotografii sugestive de pe DJ 561A, tronsonul Giurgiţa – Moţăţei.

Lucrările de modernizare a drumului judeţean Giurgiţa – Urzicuţa – Afumaţi – Băileşti – Moţăţei Gară – Moţăţei – Unirea – Pleniţa – limita cu judeţul Mehedinţi au demarat în toamna anului 2020, cu fonduri europene obținute de Consiliul Județean (CJ) Dolj. Fiind vorba de cel mai lung drum din Dolj, proiectul a fost împărțit în două loturi, scoase separat la licitaţie. Tronsonul I – de la Giurgița la Moțăței, are 39,4 km, celălalt – de la Moțăței (intersecție cu DN 56) până la limita de județ, are 30,5 km.

Asfaltarea din toamnă nu a rezistat după iarnă

Ordinul de începere a lucrărilor s-a dat în septembrie 2020, dar asfaltarea efectivă a început în august 2021 (la tronsonul I) şi octombrie 2021 (tronsonul II). Până atunci, s-a lucrat la alte componente care ţin tot de modernizarea drumului: acostamente, colectarea şi evacuarea apelo, consolidări laterale, accese la proprietăți, poduri şi podeţe etc.

„Avansează lucrările la drumul judetean 561A. Peste 4.000 de tone de asfalt se toarnă, în aceste zile, între localitățile Boureni și Afumați. Şi pe alte tronsoane se lucrează intens pentru pregătirea drumului de turnarea primului strat de mixtură asfaltică. Forțele desfășurate pe teren reușesc să amenajeze peste 800 de tone de piatră spartă și 900 de tone de balast, zilnic. Ne dorim ca operațiunea de așternere a primului strat de asfalt să se desfășoare într-un ritm cât mai rapid, pentru ca drumul să poată fi ușor practicabil în perioada rece a anului“, anunţa preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, în toamna anului trecut, când se lucra la turnarea primului strat de asfalt pe tronsonul Giurgița – Moțăței. Drumul a fost practicabil pe timp de iarnă, dar a ieşit cam „şifonat“ în primăvară. Gropile apărute în asfalt stau mărturie.

S-a măcinat primul strat de asfalt pe DJ 561A, la Moţăţei. Ce spun constructorii

Contractul pentru modernizarea primului tronson din DJ 561A, Giurgița – Urzica Mare – Urzicuța – Afumați – Boureni – Băilești – Balasan – Moțăței Gară – Moțăței (intersecția cu DN 56) a fost atribuit, în iulie 2020, asocierii craiovene Domarcons SRL – Erpia SA, la valoarea de 85.832.169,84 lei (fără TVA). Constructorii ştiu care este situaţia şi spun că se vor face toate reparaţiile necesare, înainte de a turna stratul de uzură. „Nu rămâne aşa. Drumul este în lucru, a fost perioada de iarnă, vor fi făcute toate reparaţiile, iar apoi se va turna stratul de uzură. Aşa se procedează“, au spus reprezentanţii firmei Domarcons.

Gropile din zona Moţăţei Gară au fost asumate, însă, de Erpia SA. „Noi am lucrat acolo, ştim care este situaţia şi vom interveni. A fost perioada rece şi din această cauză au apărut acele gropi. Când va începe asfaltarea, mai întâi se fac toate reparaţiile, apoi se vine, uniform, cu stratul de uzură. Nu rămâne aşa. Oricum, se asigură şi garanţie după lucrări, dar nu vor fi probleme“, au precizat cei de la Erpia. Situaţia este cunoscută şi de Consiliul Judeţean Dolj. Oficialii CJ au precizat că lucrările la DJ 561A vor fi reluate pe 15 martie. „Lucrările sunt sistate în acest moment, dar vor fi reluate pe 15 martie. Vor fi inventariate toate acele zone cu deficienţe şi se vor face reparaţiile de rigoare“, au transmis aceştia.

Cine lucrează la tronsonul II

Ar mai fi de spus că de modernizarea tronsonului II al DJ 561A Moțăței (intersecție DN 56) – Dobridor – Unirea – Plenița – limita cu judeţul Mehedinți se ocupă firma craioveană Strade Bauunternehmung SRL. Contractul cu asocierea Strade Bauunternehmung SRL – Panadria SRL (Găneasa, Olt) a fost atribuit în august 2020, la valoarea de 78.942.719,31 lei (fără TVA).

Lucrările au demarat în toamna aceluiaşi an, iar primii kilometri de asfalt au fost turnaţi în octombrie 2021. Lucrările vor continua în acest an, când ar trebui să fie gata modernizarea întregului drum judeţean Giurgiţa – Moţăţei – Pleniţa – limita cu Mehedinţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS