2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportJudo / Florentina Ivănescu a luat medalia de bronz la Openul European

Judo / Florentina Ivănescu a luat medalia de bronz la Openul European

Sportiva română Florentina Ivănescu a câştigat medalia de bronz la cat. 63 kg, sâmbătă, la Openul European de judo de la Praga.

Ivănescu a învins-o în turul secund pe Isabelle Harris (Canada), în optimi a trecut de Nadiah Krachten (Olanda), dar în sferturi a pierdut în faţa franţuzoaicei Agathe Devitry. În recalificări, Ivănescu s-a impus în faţa croatei Iva Oberan, pentru ca în meciul pentru bronz să o întreacă pe germanca Nadja Bazynski.

La cat. 48 kg, Giorgia Hagianu a pierdut în primul tur în faţa belgiencei Lois Petit, punctează Agerpres.

Fără alte rezultate notabile

În limitele cat. 52 kg, Florina Bădiceanu a trecut în primul tur de unguroaica Roza Gyertyas, în turul secund a învins-o pe Chiara Serra (Germania), pierzând duelul din optimi cu croata Ana Viktorija Puljiz. Alexandra Paşca a fost învinsă în turul secund de germanca Annika Wurfel, iar Cleonia Rîciu a cedat în turul al doilea în faţa italiencei Francesca Giorda.

Tot la cat. 52 kg, Elena Stere a dispus în 16-imi de britanica Sian Bobrowska. În optimi a învins-o pe australianca Tinka Easton, pierzând sfertul de finală cu elveţianca Binta Ndiaye. Stere a fost învinsă apoi şi în recalificări, de olandeza Rachel van de Meeberg, clasându-se pe locul 7.

În concursul masculin, la cat. 60 kg, Alin Albu a trecut în primul tur de francezul Riwane Hamadi, pierzând apoi în faţa ungurului Csanad Feczko. Alexandru Matei l-a învins în turul al doilea pe spaniolul Pedro Gomez Llorens, însă a cedat în optimi în faţa elveţianului Samuel Waizenegger.

Ioan Dzitac (18 ani) a câştigat în primul tur în faţa bulgarului Bojidar Temelkov, iar apoi l-a învins pe israelianul Eylon Basheshet, pierzând duelul din optimi cu uzbecul Rahimjon Subhonov.

În cadrul cat 73 kg, Adrian Olaru a fost învins în primul tur de ungurul Botond Toth. Szilard Radvanszki a cedat şi el în prima rundă în faţa italianului Luigi Centracchi.

România participă cu 16 judoka la concursul de la Praga, 10 la masculin şi 6 la feminin.

Citește și: Atletism / România a totalizat 13 medalii la Campionatele Balcanice

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS