1.7 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalÎn ce stadiu se află lucrările la aducţiunea de apă Isvarna – Craiova

În ce stadiu se află lucrările la aducţiunea de apă Isvarna – Craiova

La aducţiunea de apă Isvarna – Craiova, fir II, cea mai importantă componentă a Masterplanului de apă şi apă uzată al Doljului (proiect european de 445,8 milioane de euro) se lucrează de zor.

Potrivit primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, lucrările se desfăşoară atât în judeţul Dolj, cât şi în Gorj şi vizează nu doar conducta de aducţiune, ci şi stația de captare de la Isvarna.

„Proiectul de aducțiune a firului II Isvarna – Craiova este în curs de implementare, atât în județul Gorj, cât și pe traseu, până la Craiova. În județul Gorj, cele mai importante lucrări sunt în desfășurare atât la stația de captare de la Isvarna, cât și la extinderea conductei de aducțiune. La Isvarna, lucrările prevăd reabilitarea stației de clorinare (amenajare incintă și împrejurimi), dar și reparații la clădirea administrativă (refacere termo, hidroizolație, refacere tencuieli, instalații sanitare și termice, achiziție centrală electrică). Până în acest moment, progresul fizic este de 35%. În ceea ce privește conducta propriu-zisă, lucrările prevăd reabilitări și extinderi care, până în prezent, se apropie de 50% din totalul prevăzut în contract pe suprafața a mai multe unități teritoriale, respectiv Tismana, Godinești și Câlnic“, a anunţat, pe Facebook, Olguţa Vasilescu.

Investiţia privind aducţiunea de apă Isvarna – Craiova are o valoare totală de peste 117 milioane de euro şi presupune reabilitarea a 27,4 kilometri de conductă și construirea altor 96,4 kilometri. Lucrările au fost împărțite în şase contracte, toate atribuite, iar primul ordin de începere a lucrărilor s-a dat în urmă cu un an, la tronsonul VI. La finalul lucrărilor va fi asigurată apă potabilă de cea mai bună calitate în toată Craiova, în alte cinci localități din Dolj (Brădeşti, Coţofenii din Faţă, Almăj, Işalniţa, Şimnicu de Sus), dar și în localitățile Rovinari, Brănești, Câlnic, Godinești, Plopșoru, Telești, Tismana, Țânțăreni şi Bâlteni, din județul Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS