Republica Moldova vrea să se integreze în Uniunea Europeană, însă scopul nu este și de a adera la NATO spune premierul de la Chișinău, Natalia Gavrilița.
Declarația a fost făcută într-un interviu pentru EuroNews, conform deschide.md.
„Principiul de neutralitate este consacrat în Constitutie și vom continua integrarea în UE, dar nu urmărim scopul de a face parte din NATO”, a spus premierul.
Republica Moldova este un stat neutru
Întrebată despre posibile riscuri pentru Republica Moldova ca urmare a invaziei ruse în Ucraina, Gavrilița a spus că Republica Moldova este un stat neutru și Chișinăul așteaptă ca „toți partenerii internaționali să acționeze în conformitate cu acest principiu”.
Vorbind despre aderarea Republicii Moldova la UE, Gavrilița a spus că este conștientă că acest proces este unul de durată: „Suntem pregătiți să facem temele necesare pentru a atinge standardele de aderare la Uniunea Europeană”.
Președintele Maia Sandu a anunțat că a semnat cererea de aderare a Republicii Moldova la UE
În 3 martie, președintele Maia Sandu a anunțat că a semnat cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Și premierul georgian Irakli Garibaşvili a semnat recent cererea de aderare a Georgiei la UE.
Georgia și Republica Moldova alătură astfel Ucrainei în eforturile de aderare, după ce preşedintele Volodimir Zelenski a cerut să aprobe intrarea rapidă a Kievului, în contextul războiului declanșat de Vladimir Putin.
Aderarea la UE este în mod normal un proces lung şi tensionat politic, în timpul căruia ţările trebuie să se alinieze la regulile şi valorile UE. Statele membre ale UE au ultimul cuvânt în privinţa aplicaţiilor de aderare.
Ţările care au oficial statutul de candidate la aderare
Ţările care au oficial statutul de candidate la aderare sunt Albania, Macedonia de Nord, Serbia, Muntenegru şi Turcia. Cu toate acestea, negocierile de aderare sunt blocate sau trenează de mai mulţi ani.
Statutul de candidat la aderarea la UE poate oferi unei ţări beneficii concrete, de exemplu datorită faptului că aceasta devine mai atractivă pentru investiţii, fluxurile comerciale sunt mai uşoare şi stabilitatea este mai mare, conform UE.