Universitatea Craiova întâlneşte vineri, de la ora 20.30, pe FC Argeş, într-o partidă care „deschide“ play-off-ul Ligii 1. Antrenorul formaţiei din Bănie, Laurenţiu Reghecampf, şi fundaşul Bogdan Vătăjelu au prefaţat astăzi, într-o conferinţă de presă, disputa cu piteştenii. Aceştia au anunţat şi obiectivul Ştiinţei din acest minicampionat, dar au vorbit şi despre problemele din lotul alb-albastru. Ţinând cont că restricţiile privind pandemia au dispărut, cei doi reprezentanţi ai Ştiinţei au făcut şi un apel către suporteri. Aceştia le-au cerut să vină într-un număr mare şi să încurajeze echipa şi astfel să le facă misiunea cu FC Argeş mai uşoară.
VEZI VIDEO!
CCA a anunţat brigada care va arbitra disputa din Bănie. Astfel, arbitru central va fi Istvan Kovacs (Carei), asistenţi Alexandru Cerei (Cluj) şi Ovidiu Artene (Vaslui), iar rezervă Rareş George Vidican (Satu Mare). Observator pentru arbitraj a fost desemnat Alexandru Deaconu (Bucureşti). LPF l-a numit supervizor pentru joc pe Marcel Vasile (Bucureşti).
Liga 1, play-off – etapa 1:
Vineri, 11 martie – ora 20.30: Universitatea Craiova – FC Argeş
Sâmbătă, 12 martie – ora 20.30: CFR Cluj – FC Voluntari
Luni, 14 martie – ora 21.00: FCSB – Farul Constanţa
Clasament:
1.CFR Cluj 38 puncte
2.FCSB 31
3.„U“ Craiova 27
4.FC Argeş 24
5.Farul 24
6.Voluntari 24
Liga 1, play-out – etapa 1:
Vineri, 11 martie – ora 17.30: UTA Arad – Academica Clinceni
Sâmbătă, 12 martie – ora 17.30: Chindia Târgoviște – FCU Craiova
Duminică, 13 martie – ora 17.30: Sepsi – CS Mioveni, ora 20.30: Rapid – Dinamo
Luni, 14 martie – ora 18.00: FC Botoșani – Gaz Metan Mediaş
Clasament:
1.Botoşani 23
2.UTA 20
3.Rapid 20
4.Sepsi 20
5.Chindia 18
6.FCU 17
7.Mioveni 15
8.Dinamo 9
9.Clinceni 7
10.Mediaş 1
Citeşte şi: Sorin Cârţu vrea un nou mandat de preşedinte al clubului Universitatea Craiova