2.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaSUA vor să impună noi sancţiuni Rusiei

SUA vor să impună noi sancţiuni Rusiei

Statele Unite și aliații săi iau în considerare sancțiuni suplimentare pentru a pedepsi Rusia pentru „atrocitățile” comise în Ucraina, chiar dacă sancțiunile existente dau o lovitură puternică economiei ruse, a declarat joi secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, citată de Hotnews.

„Economia rusă va fi devastată de ceea ce am făcut deja, dar… continuăm să luăm în considerare pașii suplimentari pe care îi putem urma.

Continuăm să lucrăm îndeaproape cu aliații noștri pentru a lua în considerare noi sancțiuni”, a spus Yellen, fără a detalia despre ce sancțiuni suplimentare este vorba, conform CNN.

Ea a spus că în acest moment Rusia nu pare să renunțe „la războiul oribil pe care l-a început”:

„De fapt, atrocitățile pe care le comit împotriva civililor par să se intensifice. Așadar, este cu siguranță potrivit să lucrăm cu aliații noștri pentru a lua în considerare noi sancțiuni”.

Secretarul Trezoreriei a enumerat prejudiciile economice cauzate Rusiei de sancțiunile occidentale impuse în ultimele săptămâni.

„Rubla a fost în cădere liberă. Bursa rusă este închisă. Rusia a fost efectiv exclusă din sistemul financiar internațional”, a spus Yellen, adăugând că accesul Băncii centrale ruse la rezervele sale a fost în mare parte întrerupt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS